În fiecare toamnă simt că renasc, că mă redefinesc după vechile principii înrădăcinate în mine, dar totodată ridic noi castele de inspirație pe care peisajul mi le clădește. Nu mă văd fără toamnă, cum nu văd nici soarele fără a fi în contrast cu luna. Afinitatea e maximă și emoția e la ea acasă!

Toamnă, e nou început, și nicidecum sfârșit. Toamnă e rod al naturii și sufletului. Toamnă e cearta de stări pe care natura le poartă odată cu oamenii, toamna e la fel de inconstantă în senzații ca și oamenii. Ea mângâie și zâmbește într-o zi, urmând ca ziua următoare să plângă și să se lase pradă disperării. Toamna e o doamnă pe care trebuie s-o primim în viețile noastre așa cum e ea! Imperfectă și sinceră! E parte din ceea ce ni se oferă și e ceva special, dacă știm cum să o descoperim. Mi se pare fascinant tot ce se petrece în acest anotimp. Totul se schimbă și începuturile își fac apariția după o stare de latență în care corpul s-a odihnit la căldura vacanței. Mișcarea face bine minții noastre și ne impune transportarea tuturor melodiilor de viață în inima noastră. Odată ce ne punem în activitatea importantă a anului, suntem ca niște furnicuțe ce aleargă grăbite după provizii mai mult sau mai puțin importante.

Toamna e ca un motoraș care deschide din nou ferestrele spre lumea exterioară. Și mi se pare că ne face mai atenți la ce e lângă noi, ne atrage atenția cu toate culorile ei pastelate și cu tot amalgamul de acțiuni pe care le readuce pentru emoția noastră. Ploaia, vântul ușor, diminețile reci, soarele timid… sunt pură emoție. :)

Să privim roadele toamnei, merită!

Cu drag,

Teo.

Sunt persoane care văd dincolo de priviri, acțiuni, vorbe… ele pătrund adânc în sufletul tău și te citesc ca pe o carte deschisă la pagina potrivită și, culmea, au și același bagaj de sentimente ca tine. Au ajuns în viața ta ca o surpriză a vieții, ca un dar pe care nu trebuie să-l uiți niciodată.

În viața mea, există o persoană cu aceste valențe, pe care o numesc simplu: cea mai bună prietenă a mea.

E acea persoană care te ia ca pe un tot unitar, ca pe o poveste pe care își dorește să o descopere cu toate lacunele pe care le deține. Ea te va susține mereu,și ți va oferi suportul necesar de a te confrunta cu situații, dându-ți încredere în tine și completând sufletul tău în cel mai frumos mod cu putință.

Ființa aceea dragă, care te simte dintr-un fracțiune de privire și care simte tot ceea ce-i spui ca și când ar fi în situație. Îi poți spune orice, ești sigură că nu te va răni. E acel soi de legătură care nu dă loc interpretării, care se realizează spontan, și fără așteptări și care ajunge să te modeleze ca om. Te descoperi tu pe tine altfel, în ipostaze pe care le visai și care acum devin realitate într-un mod cel puțin special.

Consider că e foarte greu să găsești acel suflet care să fie ca o extensie a ta, ca o reflectare a tuturor stărilor.. să înțelegi un mesaj dintr-o grimasă, să fii pe aceeași lungime de undă și să te contrazici frumos,pe teme diverse, să spuneți aceleași lucruri în același timp ca două suflete gemene.

Greșesc, învăț, plâng, râd și mă arăt așa cum sunt… ceea ce e important e că am alături un suflet care e mereu dispus să mă asculte, să mă înțeleagă și să mă iubească. Suflet lângă suflet. Îmi doresc să scriu povestea asta a prieteniei, tot restul vieții. E una dintre cele mai frumoase povești pe care le notez în calendarul bibliografic.

Fiecare zi e frumoasă, dacă știi cum să o decodifici! Vă doresc să aveți această capacitate.

Cu drag,

Teo.

De ce să-ți înveninezi inima și corpul cu substanțe interzise?! 

De ce să uiți că și tu ești un om, la fel ca toți ceilalți, care își croiește un drum în viața pentru că Dumnezeu i-a dat șansa asta? 

Cele mai periculoase substanțe interzise pentru mine, sunt ..ura, invidia, nepăsarea, minciuna. Pentru că, hai să recunoaștem, că de la ele... se ajunge de fapt, la acele substanțe interzise pe care toți le știm, dar pe care sper că nimeni nu le va mai folosi propriu.

E adevărat și că fiecare are un strop sau o ploaie de astfel de sentimente care se manifestă atunci când te aștepți mai puțin și care-ți încețoșează privirea, dar aici, revine în discuție autocontrolul. 

Suntem cu toții conștienți de ceea ce ne face bine și de ceea ce ne face să suferim. Și uităm. Uităm pe drum și ne lansăm în discuții contradictorii fără ieșire, ne revoltăm și începem să țipăm cu sau fără noimă la cineva, poate doar pentru că noi suntem supărați în acel moment.

Nimeni nu e egal cu el însuși de-a lungul timpului. Apar o multitudine de trăiri noi care ne pulsează în vene adrenalină, bucurie, sau deznadejde și din păcate, ură.

Secretul bănuiesc că este dozarea sentimentelor noastre față de cei apropiați, care nu au nici cea mai mică vină de starea noastră proastă. Săracii de ei, chiar nu mai știu ce să facă și cum să te împace la un moment dat, când tu ai dat de prea mulți oameni triști, orgolioși, meschini care te-au făcut să strângi în tine un munte de negativitate. Te -răzbuni- pe cei mai buni oameni pe care-i ai aproape. Și nu e bine! 

TREZEȘTE-TE!!

Descătușează-te de senzațiile pe care le-ai primit în drumul tău, senzațiile negative, bineînțeles! Armonia ta sufletească contează mai mult ca orice conflict la care iei parte în aglomerația care se formează. 

Nu consuma substanțe care să te facă un alt om. Nu te autodistruge.

Cu drag,

Teo.

O revelație! Ceva al tău pe care l-ai așteptat dintotdeauna, doar că nu-i cunoșteai nici sensul și nici intensitatea. Acum, când te uiți în urmă și îți dai seama că acea revelație a intrat in viața ta ca o avalanșă de sentimente frumoase, nu ai cum să nu tresari din când în când și să te întrebi: E adevărat? Oare chiar s-a întamplat asta? :)

Cu cât timpul trece mai alert, cu atât amintirile devin mai prețioase și mai apropiate de suflet. Oricât aș încerca să-mi explic, nu pot să scot la inveală absolut tot ce am simțit. Pentru că emoția e subiectivă, e a TA, e plină de mărinimie, pentru că îți oferă șansa să creezi momentul tău,așa cum îți dorești. În inimă rămâne un univers din acea zi.... univers pe care îl fortifici cu fiecare zâmbet pe care îl captezi. 

Acea clipă în care ți s-au deschis orizonturile laaaarg, devine o mare  de sentimente frumoase. Marea în care se vor cufunda toate zilele parfumate din viața ta. Le captezi pe toate cu același sentiment de -așa ceva n-am mai trăit pâna acum-. 

O colecție... de viață.

Cu drag,

Teo.

PS.Îmi doresc să nu vă plictisesc cu postările acestea dese, doar că lumea aceasta e una nouă pentru mine,și mă încântă să scriu tot mai mult!

"Fiecare organ al corpului nostru are ora lui de activitate "de varf". Daca o cunoastem si o respectam vom sti sa ne pastram sanatatea si starea de bine.
Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Daca reusim sa mentinem un ritm corect in interiorul dar si in afara noastra totul va functiona corect si va fi de lunga durata.
Astfel, cei care au studiat ritmul functiilor organelor noastre interne afirma ca fiecare dintre acestea are o activitate maxima de 2 ore pe zi."

Nu sunt în măsură să explic din punct de vedere al științei ceea ce am citat mai sus, dar, în schimb.... îmi doresc să vă vorbesc puțin de armonia pe care putem singuri să ne-o facem. Armonia corpului care de cele mai multe ori vine din cea a sufletului.

Hai să ne gândim la un exemplu simplist. 

O floare frumoasă cu o culoare minunată și un miros îmbătător nu poate trăi fără apă. Dacă la un interval de timp ea nu este udată și îngrijită (fie de natură fie de un om) aceasta se ofilește și moare. Acea floare, are și ea un ritm pe care cineva, de acolo de Sus l-a format. 

Omul este o ființă și este complexă. Un om care nu își parfumează sufletul cu încredere, credință, un strop de bucurie și niște motive care să reprezinte ceva în viața lui, se va usca din punct de vedere spiritual, mai apoi, venind și degradarea fizică.

Astfel, omul acela care nu se agață de lucrurile esențiale ale vieții și se lasă în totalitate pradă grijilor de zi cu zi, nu se va mai putea concentra, fiind paralizat de o frică. 

Începe să nu mai mănânce cum trebuie, să nu mai poată dormi și să își deregleze metabolismul. Oboseala îl ajunge iar ceasul biologic nu mai știe cum să reacționeze în fața unui om care nu se poate menține sufletește pe o baricadă cât de cât optimistă. 

"Dacă reușim să menținem un ritm corect în interiorul dar și în afara noastră, totul va funcționa corect și va fi de lungă durată." - O afirmație ce mi se pare veridică și care ar trebui să ne dea de gândit.... Să ne mai oprim din când în când din alergătura fizică care ne obosește definitiv corpul și sufletul.

Cu drag,

Teo.

O senzație ce depășește cuvintele, deși nu o pot lăsă să-mi scape, fără s-o analizez prin scris. Mi se pare fascinant cum funcționeaza creierul meu...și cu siguranță nu doar al meu!:)) Ceva de care îmi era atât de frică de-a lungul timpului, s-a transformat într-o plăcere incredibilă! Adrenalină, bucurie, emoție, speranțe și incertitudini mi se perindă prin minte. Fluturași zglobii se joacă în stomacul meu și îmi șoptesc faptul că nimic nu mă poate opri să fac ceva frumos pentru mine, atâta timp cât îmi doresc și îmi îndrept toate energiile spre acel scop! Exercițiile minții sunt benefice pentru sufletul meu alertat din atât de multe părți. Exercițiile pe care le fac să îmi susțin curajul și puterea de a crede că nu sunt o persoana care să se considere mai jos decât alții.. îmi dau starea atât de bună de acum. De ce să cred că totul e într-o balanță negativă? De ce să încep să-mi frământ toți nervii și să pun pariu că îmi va fi groaznic de frică? 

Sunt un om, la fel ca toți oamenii. E adevărat, poate sunt mai sensibilă decât alții și las uneori o impresie greșită celor din jur despre mine, dar... îmi doresc și încep să învăț să-mi stăpânesc fricile care mă dominau și care nu-mi dădeau răgaz de a mă îndrepta și spre altceva mai productiv. 

Îmi doresc cu tot sufletul să fiu tot mai bună din multe puncte de vedere, atât pentru mine, cât și pentru cei din jurul meu!

Nu vreau să fac umbră pământului degeaba și să simt că acel curaj despre care mi se vorbea nu există decât în filmele bine regizate. 

Sunt conștientă că nu voi putea scăpa de tot de acele emoții imense care se vor apropia de mine ca un uragan deasupra Terrei. Tot ce sper e să le pot cerne și să le păstrez doar pe cele care îmi vor da ceva bun, pozitiv!
Vă doresc să aveți curajul. Curajul să fiți voi, să protejați valori, să vă susțineți în propriile visuri. Chiar merită! 

Ridicați-vă interiorul și aduceți-l cu fața spre cer!

Cu drag,

Teo.

Motivul stă în fiecare dintre noi. Îl avem ascuns în minte, în comportament, în reacții. E totuși dificil să-l identificăm, să-l modelăm și să-l înțelegem. Dar atunci când o facem, o pace extraordinară ne intră în suflete!

E minunat să descoperi acel motiv, pentru care tu trebuie să fii fericit, pentru care sensul vieții capătă alte proporții. Ador ca viața să mă învețe ceea ce eu nu văd. Fiecare zi e ca o nouă viață, plină de înțelesuri și de lecții adevărate. Decodificarea tuturor semnelor pe care le avem în jur e mai simplă decât credeam. Lucrurile se leagă și se armonizează atunci când ne dorim realmente asta. Mă bucur de liceu, de oamenii din jur, de acele cuvinte care îți transformă cu totul ziua. 

Sunt norocoasă să pot percepe frânturi de visuri atât de profund și ca lacrima simțită pe moment să o pot lăsă să se scurgă pe obraz,alături de o persoană de care nu mi-e rușine să-mi arăt sentimentele. Compania pe care o ai contează foarte mult.

Mulțumesc,Doamne...că-mi dai bucurii mici, care de fapt devin mari, prin intensitatea lor!

Cu drag,

Teo.

O fată care visează frumos și își dorește să aducă un strop de bucurie cu ceea ce încearcă să spună prin scris!
Eu,Teo.

Am cântărit de-a lungul timpului dorința asta. I-am analizat motivele și am crezut și în acest vis. Am prins curaj, și în mare parte,datorită vouă,oamenilor dragi din viața mea! Sentimentele pe care vreau să mi le exprim si aici, pe pagina mea personala..pe... blogul meu. Ce interesant sună! E o emoție aparte,și aș vrea să mă însoțiți și de data aceasta.