Suflete gemene.

22.09.2014 19:06

Sunt persoane care văd dincolo de priviri, acțiuni, vorbe… ele pătrund adânc în sufletul tău și te citesc ca pe o carte deschisă la pagina potrivită și, culmea, au și același bagaj de sentimente ca tine. Au ajuns în viața ta ca o surpriză a vieții, ca un dar pe care nu trebuie să-l uiți niciodată.

În viața mea, există o persoană cu aceste valențe, pe care o numesc simplu: cea mai bună prietenă a mea.

E acea persoană care te ia ca pe un tot unitar, ca pe o poveste pe care își dorește să o descopere cu toate lacunele pe care le deține. Ea te va susține mereu,și ți va oferi suportul necesar de a te confrunta cu situații, dându-ți încredere în tine și completând sufletul tău în cel mai frumos mod cu putință.

Ființa aceea dragă, care te simte dintr-un fracțiune de privire și care simte tot ceea ce-i spui ca și când ar fi în situație. Îi poți spune orice, ești sigură că nu te va răni. E acel soi de legătură care nu dă loc interpretării, care se realizează spontan, și fără așteptări și care ajunge să te modeleze ca om. Te descoperi tu pe tine altfel, în ipostaze pe care le visai și care acum devin realitate într-un mod cel puțin special.

Consider că e foarte greu să găsești acel suflet care să fie ca o extensie a ta, ca o reflectare a tuturor stărilor.. să înțelegi un mesaj dintr-o grimasă, să fii pe aceeași lungime de undă și să te contrazici frumos,pe teme diverse, să spuneți aceleași lucruri în același timp ca două suflete gemene.

Greșesc, învăț, plâng, râd și mă arăt așa cum sunt… ceea ce e important e că am alături un suflet care e mereu dispus să mă asculte, să mă înțeleagă și să mă iubească. Suflet lângă suflet. Îmi doresc să scriu povestea asta a prieteniei, tot restul vieții. E una dintre cele mai frumoase povești pe care le notez în calendarul bibliografic.

Fiecare zi e frumoasă, dacă știi cum să o decodifici! Vă doresc să aveți această capacitate.

Cu drag,

Teo.

 

Subiect: Suflete gemene.

Dată:: 22.09.2014

De:: Patricia

Subiect:: Prietenie

Prietenie în stare pură! Vă iubesc!
❤❤❤❤❤ inimioare, că defapt atâtea sunt/em. ∞

Dată:: 23.09.2014

De:: Teo Fulga

Subiect:: Re:Prietenie

Hihiiii.:)

Dată:: 22.09.2014

De:: Marinela Lungu

Subiect:: Prietenie

Povestea prieteniei este povestea din carte se hraneste sufletul nostru! Si daca inca mai exista,este un miracol,intr-o lumea atat de meschina si rea! Ma bucur sa te cunosc pe tine,suflet frumos,drag si sensibil!

Dată:: 22.09.2014

De:: Teo Fulga

Subiect:: Re:Prietenie

E o plăcere imensă să te știu alături de mine!

Comentariu nou