Am format împreună un magic univers al legăturii sufletești. Ne-am susținut reciproc, am fost alături de tine și ai fost alături de mine de când ne-am cunoscut. Au trecut multe momente care ne-au compus și descompus existența și felul de a fi, dar au fost doar câteva clipe care au hotărât schimbări radicale de sens. Înainte să te cunosc, credeam că e prea devreme să mă gândesc că te-aș putea cunoaște.  Iar după ce te-am cunoscut, mi s-a părut atât de târziu,pentru că mi-am dat seama că puteam să facem atât de multe lucruri împreună de-a lungul timpului, și să împărțim mai multe clipe inocente din viața noastră. Mi s-a părut târziu, pentru că simțeam că te cunosc dintotdeauna, dar era un gol din copilărie pe care mi-aș fi dorit să fi putut tu să-l umpli. Să creăm și visuri de copii, castele din nisip, să ne jucăm de-a oamenii mari fără să știm ce înseamnă să fii om mare, să zâmbim fără motiv și fără subînțeles.

Acum, deja e târziu să mai fim copii fizic. Rămâne doar moral, o frântură de copil. Acum, totul se transformă văzând cu ochii și inimile noastre bat mai tare la cu totul alte lucruri decât în copilărie.

Dar abia aștept să trăim momentele din acest prezent iluzoriu, să simțim emoția prezentului împreună. Să nu mai lăsăm să treacă prezentul, și să descoasem evenimentele, să le punem pe tapetul inimilor noastre cu aceeași plăcere cu care ne jucam de-a v-ați ascunselea separat,atunci.

Cu drag,

Teo.

Vocea interioară..care mă roagă și mă ceartă.. care mă încurajează și care îmi dă avânt,chiar și atunci când simt că nu pot scrie, iar intensitatea trăirii e mult prea mare pentru a fi transpusă în cuvinte.

E vocea din interiorul meu care știe mai bine ca mine că momentul trece, și că esența lui rămâne în emoția pe care o voi avea  atunci când voi reciti un cuvânt, sau când voi revedea o fotografie.

Multe fotografii, multe cuvinte, multe emoții, multă viață. Pentru mine, viața este exprimată prin cuvinte și prin fotografii. Sunt ”obiectele sufletului” care odată întipărite pe ecran sau pe foaie, rămân pentru un ”totdeauna” perceput de noi,de oameni.

Puterea divină mă ajută să-mi canalizez în momentele de respiro toată energia către ceea ce îmi dă împlinire. Pot încerca să notez elementele esențiale ale vieții mele,pe blogul meu.

Un loc al meu, ce îl percep ca pe o binecuvântare. Un colțișor în care vocea interioară are cel mai puternic glas,cea mai intensă partitură..în care nicio altă voce fizică nu o poate distrage.

Iubesc…să-mi ascult vocea interioară!
 

Cu drag,

Teo.

Am apărut pur și simplu. Fără să cer, fără să știu, fără să am habar că încă de la un bun început, viața e în mine, și că trebuie să încerc să mă găsesc pe mine,să-mi găsesc esența, pentru a putea pleca în ”călătoria mea”.

Desenez conturul unei vieți pe care o vreau, îi dau formă și culoare, și ating cu degetul marea de încercări ce mă înspăimântă,dar care știu că mă va transforma…tot ce sper e să mă transforme în mai bine…

Nu am certitudinea zilei de mâine, și mi se pare că timpul nu e de partea mea,pentru că zboară și se preface în amintire. Tot, absolut tot devine dupa doar o secundă,o amintire. Fiecare dintre respirațiile noastre răpește un strop din timpul alocat omenirii. Fiecare clipă,aduce o cută în cutia noastră craniană înțesată de mii și mii de clipe ce nu se vor mai întoarce. Sunt acolo,în interior clipele, și îmi amintesc atunci când le dau atenție, că e dureroasă imaginea albiei unui râu, pentru că apa se scurge și se îndepărtează de prezent… Timpul nu așteaptă.

Eu.. pot face ca acum, să văd, să simt, să vreau… doar de mine depinde. O secundă poate dura o promisiune, iar o viață poate dura încercarea de a îndeplini promisiunea. Nu e cazul să mă păcălesc și să cred că am timp, pentru că la fel cum se rupe o ață, se poate descoase și materialul din care sunt făcută eu.

Mă îndrept spre mine, spre aflarea misterelor mele.. Mă îndrept spre ceva ce nu trebuie să-mi depășească puterea de înțelegere..pentru că mă sperie ce e dincolo de lumea asta în care trăiesc acum. Nu vreau să uit să trăiesc, încercând să înțeleg dacă sunt sau nu un punct minuscul pe portativul universului.

Acum, aici, azi, trăiesc! E tot ce contează!

Cu drag,

Teo.

E despre petrecerea fiecăruia. Avem visuri arzătoare, avem poate superstiții legate de modul de a întâmpina noul an, avem temeri și speranțe, avem emoții și fără niciun dubiu, vrem ca anul ce urmează să ne aducă mai multe bucurii și reușite în toate planurile. E firesc să ne dorim!

Până acum am încercat să neg….dar nu se mai poate. 2015 chiar bate la ușă și nu-mi mai lasă răgaz să mă gândesc și să visez cu ochii deschiși la ce vreau pentru viitor.

Așadar…

2015 îmi doresc să fie anul nostru,anul în care să realizăm tot ce ne-am dorit, în care să ocolim greutățile și în care să muncim cu spor și cu drag! Am o stare incredibilă…o stare ce se modifică de la minut la minut,pentru că îmi pun toate rugăciunile și toate speranțele în noul an, care îmi va aduce un examen și posibilitatea de a alege ceva serios, care-mi va schimba traiectoria vieții mai mult sau mai puțin,dar o va schimba.

Sentimentele sunt amestecate, și n-aș putea pune în ordine cronologică ideile ce aș vrea să vi le dedic.

Dar vă dedic lucrurile adevărate,pe care le simt..

Vă dedic emoția. Vă dedic bucuria și speranța. Vă dedic cu tot sufletul blogul meu…și vă dedic promisiunea că la anul, voi încerca pe cât posibil să scriu, să-mi înfrâng temerile, să postez cu aceeași iubire și pasiune… Vă mulțumesc că mă citiți și că-mi alocați timp! Înseamnă enorm pentru mine.

Să ne ”reîntâlnim” la anul,cu forțe proaspete, cu fericire și cu sănătate!

La anu’ și la muuuulți ani!!!!

AN NOU FERICIT,dragilor! Să aveți o petrecere superbă,pe care să vi-o amintiți tot anul și care să vă poarte noroc tot anul.

2015, fii un an foarte bun,pentru noi toți!

Închei ultima postare din an, cu semnătura din suflet,pentru sufletele voastre.

Cu drag,

Teo.

Emoția îmi pulsează în inimă și stau…. Stau și mă gândesc cum aș putea face o postare minunată, despre cea mai pură și frumoasă perioadă din an! Cu siguranță, Crăciunul e cea mai frumoasă zi dintr-un an! Fiecare din noi are o amintire amuzantă, dragă sufletului, demnă de povestit.. dintr-un Crăciun trecut.

Și totuși…cum aș putea scrie bine despre ceva ce mă face să simt cea mai mare bucurie? Lacrimile sunt aproape și mă năpădesc o sumedenie de amintiri strânse de-a lungul anilor,de Crăciun. Dacă închid ochii,sunt copil…. Așteptând cu o nerăbdare foarte greu de stăpânit, dar nerostită.. dimineața de Crăciun când darurile Moșului erau sub brad, iar atmosfera aceea magică era în casa mea, la masa mea, în familia mea!

Vestea că Domnul Iisus s-a născut,o veste mare pe care fiecare o înțelege în felul lui, dar pe care am încrederea că fiecare om în parte o serbează cu zâmbete și cu măcar un strop de fericire!

Spațiul nu mai contează, când ești cu familia,când bradul e luminat, când colindele sunt cântate la televizor și în casele noastre, când bunătățile sunt pe masă și când apare speranța! Acea speranță care se strecoară în sufletul meu, al tău, fără măcar să băgăm de seamă când și cum.  Și chiar de sărbătoarea ne prinde fără electricitate sau pe un vârf de munte, lumina momentului și magia există!

Sentimentul că cele mai bune gânduri vor fi materializate în decursul unui an nou.. bucuria că poți ura cuiva sărbători fericite și că doar câteva cuvinte pot face pe cineva fericit!

Supărările trebuie să plece, împăcările să apară și să rămână, îmbrățișările să curgă, zâmbetele să nu mai contenească, colindele să păstreze emoția….

Sunt convinsă că n-am surprins nici măcar o frântură din ceea ce voiam să exprim și prin cuvinte,pentru că de Crăciun, sunt doar trăiri puternice!
Dragii mei, vă urez un Crăciun de poveste, luminat de sentimente pure și de momente de neuitat alături de cei dragi vouă, să fiți mai buni și mai calzi!

Iar Moșul să vă aducă printre lucrurile materiale pe care vi le doriți, înțelepciune, sănătate, bucurie și emoții pozitive! :)

Sărbători Fericite!

Ajunul să vă prindă cu sufletele pline de credință!

Cu drag,

Teo.

Se pot număra pe degete zilele dintr-un an în care bucuria unor momente e până la lacrimi și dincolo de ele. Când pur și simplu nu te gândești la ce a fost, la ce va fi și la ce n-a fost să fie…ci ești pur și simplu tu, regăsit ca fiind copil. E un privilegiu să te simți așa, să mai poți fi copil măcar și pentru câteva ceasuri.

Astăzi, am avut din nou sentimentul de magie pe care Crăciunul mi-l oferă în fiecare an. Cât de frumos! Superb! N-am cuvinte la îndemână pentru a arăta ce creează perioada aceasta în mine și cred că în noi, oamenii, în general.

Spirit de Crăciun… cu cadourile oferite datorita lui ”Moș Crăciun Secret”, bucurie de copii care cântă colinde și care se distrează ascultând colinde.. 8PT-ul magic pe care mi-l doream de când s-a lansat colecția PNK Forward ( =tricou ”Forward 8” inspired by Adela Popescu) și pe care l-am accesorizat cu un mare zâmbet… Pe scurt, momentele care îmi scotocesc în inimă și care reușesc să scoată la iveală amintirile cele mai frumoase,de o sinceritate maximă pe care le-am acumulat de Crăciun, în copilărie.

Tot ce se creionează iarna..are un farmec ce nu poate fi egalat de nicio zi minunată a verii.

Sărbătorile sunt o binecuvântare…

Păstrați gecile lipite de corp, dar lăsați sufletele deschise bucuriilor lui Decembrie. Bucurați-vă!

Cu drag,

Teo.

Întotdeauna am emoții când fac ceva nou. Emoții ce îmi dau speranță și încredere că pot persevera. Un nou pact cu mine,mă face să mă ambiționez. Prima postare de pe blog,care se poate găsi și pe youtube, rostită de mine. Știu, vorbesc încet și tind să o iau la goană, să vorbesc tot mai repede. Despre asta e vorba. E un exercițiu. Aici,linkul pentru youtube-  https://www.youtube.com/watch?v=u7AJPTo19gs&feature=youtu.be

Iar mai jos, și textul.

Oamenii, în orice situație s-ar afla și orice ar avea în minte, vor să demonstreze!

Nu ne putem opri din demonstrat…deși în demersul nostru, rănim oameni, aruncăm cu vorbe pe care nici noi nu le mai înțelegem, gesticulăm și ne enervăm doar de dragul de a ne ridica la suprafață. De a ieși cu orice, în evidență. Facem asta cu știință,dar mai grav este atunci când acțiunea de a demonstra că noi suntem cumva, devine un mod de viață. Adică nu mai ai nimic altceva de oferit? Nu-ți rămâne decât să împrăștii energia negativă acumulată de-a lungul timpului? Cum rămâne cu dorința de a construi ceva? Doar ceilalți greșesc în fața ta? Tu ești perfect?

Sau..poate că nici măcar nu ți-ai pus întrebările astea vreodata?

Atunci, cineva trebuie să te tragă de mânecă și să te redirecționeze. Aluneci pe o pantă ce nu-ți va aduce nicio bucurie. E adevărat, fiecare om are parte de eșecuri, de situații în care se simte nedreptățit, dar asta nu e totul!

Respiră adânc, adună-ți gândurile și nu folosi ca prima unealtă vorba grea, vorba urâtă. Scoate la iveală inteligența, buna cuviință, moralitatea și argumentele valide și DISCUTĂ, nu te certa, nu ridica tonul la interlocutor pentru că el nu-și dorește să simtă cum îl ameninți din ton, el vrea să-ți afle frustrările, să încerce să te înțeleagă și el mai vrea să cădeți la un compromis, dacă altfel nu se poate. Demonstrează și prin cuvinte cine ești, dacă faptele nu au fost de ajuns. Dar nu te mai lansa în afirmații ce pot jigni și pot chiar răni o persoană. Gândește-te că nici ție nu ți-ar face plăcere să ți se vorbească așa. E o chestiune de atitudine. Părerile sunt împărțite, și efectiv nu avem cum să cădem cu toții de acord asupra unui element. Vorbește calm, stăpânește-ți furia…

Vorba dulce, mult aduce!

Cu drag,

Teo.

Sunt momente în viață în care ți se opresc cuvintele în gât, de atâtea emoții. Pur și simplu simți că nu e nevoie de cuvinte,și că gesturile, zâmbetele și bucuria din interior sunt arhisuficiente.

Mă hrănesc azi, din emoția zilei de ”ieri”. Un ieri care e poziționat nu se știe unde,în trecut.. Acest ”nu se știe unde” nu se referă la momentul calendaristic, ci se referă la trăirea aceea incredibilă care se așează în diverse colțuri ale minții tale și care mereu te ”bate la cap” spunându-ți să nu mai fii trist.

Când treci pe acolo,pe acea cale a fericirii proiectate de tine, e greu să-ți stăpânești visurile. Te gândești ca dorințele nu au limite, și că dacă muncești în direcția corespunzătoare și dacă înțelegi că nimic nu e gratis,și că e neapărată nevoie de aportul sufletului… imposibilul tău,devine posibilul tău.

Nu-ți sugruma singur idealurile! Ele te fac să fii cine ești.

Creer en ti…

Crezi în tine…

Absolut nimeni din lumea asta nu poate ști cu adevărat ce e ascuns în tine. Doar tu poți avea revelații și îți poți pune sufletul și împlinirea sufletească pe primele poziții.

Cu drag,

Teo.

Găsește un loc în viața ta în care să nu aibă loc răutatea. Un loc în care să te debarasezi de tot ce-ți face rău și în care ispita să nu aibă nici sens,nici culoare.

Suntem fermecați,din păcate, de foarte multe ori, de aspectul colorat al unor secvențe din viață, care ne răpesc de fapt luciditatea și corectitudinea. E teribil de greu să lași orgoliul la o parte, și să te lași înghiontit de muntele de cuvinte cărora vrei să le pui stop. Nu te poți cenzura din a bârfi și din a accentua trăsăturile celorlați… trăsăturile negative,evident.

Cu cât vrei să pari mai corect în ochii lumii,cu atât decazi în sufletul tău.

E post.

Gândul trebuie să fie mereu spre bine, dar mai cu seamă acum, când așteptăm o sărbătoare așa de mare și de importantă.

Vom sărbători ceva, ceva luminos și frumos,ceva ce trebuie să ne găsească cu sufletele curățite de răutate și pline de speranță.

Postul nu e numai despre mâncare. Dacă nu poți posti trupește din diverse motive,nu mi se pare ceva atât de grav. Dar postul interior,mi se pare fundamental.

Dar nu uita,omule.. când vrei să fii voios, să fii bun.

Ții minte versul ăsta: ”Dar nu uita,când ești voios,române să fii bun?!”

Ți-a apărut zâmbetul pe buze,așa-i?! Te gândești deja la spiritul acela magic al Crăciunului.

Pregătește terenul sufletesc de pe acum. Încearcă să te duci către spiritualitate și către iubire. Din iubire pornesc toate lucrurile frumoase.

Nu vreau să-ți țin lecții. Nu am dreptul. Vreau doar să contribui la lumina ta. :)

Cu drag,

Teo.

”S-a dovedit că dacă îți dorești ceva cu adevărat, chiar se întâmplă, poate nu pe loc, dar mai târziu cu siguranță. Însă bucuria asta n-a ținut mult, pt că după primele săptămâni…”

După primele săptămâni s-a întâmplat ceva… Ceva ce a deformat una dintre cheile importante într-o relație (de orice fel ar fi ea).

Se întâmplă pur și simplu să nu mai corespunzi unui stindard care conținea chiar ieri culorile perfecte acelei relații. Să te pierzi printre amărăciune și să simți cum ți se înmoaie sufletul de moliciunea unei umbre. Un univers de reciprocitate ce exista între cele două persoane, dar care într-un moment de moleșeală, s-a preschimbat în indiferență.

Ți se schimonosește chipul…pentru că sufletul nu te mai lasă să zâmbești,iar încercarea ta de a pune culoare pe față e în zadar. Buzele-ți sunt într-un zâmbet spre interiorul feței, un zâmbet care se reflectă în tine și care e cel care te încătușează și care e.. în realitate, un avertisment și un semn de întrebare.

Încerci să dai vina pe cealaltă persoană și să-ți găsești tot felul de scuze. Nu te mai victimiza! Nu ești nici prima și nici singura sau ultima persoană care trece prin etapa asta. E doar o etapă. ”Doar” o etapă care te ajută atât,dar atât de tare!

Te impacientezi repede, și îți reproșezi că ai fost fraier(ă) să crezi orbește că investind încredere într-un timp ce poate fi îndelungat sau destul de scurt,poți culege cele mai bune repezentări ale teoriei tale despre viață.

Tu nu-ți dai seama că atunci când va fi momentul, viața îți va spune cu voce tare, cât s-o auzi de la o poștă, că acum e modul în care să-ți realizezi dorința, visul sau cel mai mare țel.

Tind să cred că tot ce ni se întâmplă are un motiv. Cercul în care ne învârtim e format pentru noi, și cu toate câte le cuprinde, ne oferă ceea ce avem nevoie.

De unde știi tu, om..că ceva ce tu crezi că te împlinește complet în momentul ăsta, nu e de fapt o capcană? Oare ești tu capabil,om, să te ghidezi frumos după ceva foarte bun ce ți se dă, fără să lupți pentru el? Chiar ești tu, om, suficient de puternic să înțelegi în anumite momente,importanța unui eveniment din viața ta?

Nu știi să răspunzi! Pentru că nu știi cum ai reacționa în fața lucrurilor date pe tavă. Nu știi cât poți fi de egoist.

De-asta, LUPTĂ, VISEAZĂ și nu uita să ai SPERANȚA sădită adânc în inimă.

Cu siguranță, dacă cercetezi în adâncurile ființei tale, vei da peste cele mai importante ”comori” pe care le vei valorifica alături de acei oameni pe care i-ai găsit, sau pe care îi vei găsi.

Dacă nu e acum momentul să descoperi o bucată a fericirii mult-dorită, înseamnă că mai ai de pus întrebări și mai ai de adunat roade oferite de alți oameni mai știutori de lucruri decât tine. Baftă.

Sper să ai noroc și inteligență.. și să acționezi sănătos..

PS: Această postare este din suflet, pentru fiecare suflet în parte. Cu siguranță,avem momente în viață când ne simțim singuri, nedreptățiți de oameni și situații.. Dar..să nu uităm că permanent învățăm..unii de la alții.

Cu drag,

Teo.