Te îndeamnă să nu uiți ce vrei și cine ești..

Te face să înțelegi că viața nu e doar despre a cere, ci este în principal despre a oferi..

Te face să-ți deschizi sufletul…

Te face să crezi că a fi mai bun ține de voința ta,exclusiv..

Te face să te înțelegi și să ai mai multă încredere în propriile forțe..

Te pune la încercarea de a-ți exprima punctul de vedere..

Te încurajează fără să te urce în slăvi pentru un succes..

Te aduce în fața a ceva ce tu îți doreai demult..

Te inspiră.

Cineva din viața ta, care nu cere nimic în afară de respect și bunăvoință.

Cineva care te susține fără să realizeze că o face. Tu iei de la acel cineva, aportul necesar dezvoltării moralului tău. Și ți-e bine! Pentru că simți că lupta pentru ceva constructiv,merită lacrimile de descurajare pe care le-ai vărsat cândva.

Cineva… e acolo pentru adăparea cu energie a inimii tale!

Cu drag,

Teo.

Nu sunt superstițioasă. Dar de cel puțin 4 ani am început ”să văd” ceva în 11. Să-l simt și să-i descos fiecare semnificație în parte. Am avut parte de o revelație. 11 apărea peste tot, fără să mă gândesc în mod special la el. Mi-am zis ferm,că e clar că mă leagă prea multe lucruri de numărul ăsta.

11.11.2014.

Azi, doar azi.

18 ani și 11 visuri cărora vreau să le dau credit. Vreau să înmulțesc 18 cu 11 și să-mi dea mai mult decât rezultatul matematic, vreau să-mi dea o sumă…de momente pe care să le trăiesc plenar, pe care să nu le las să scape.

Ziua mea?

De fapt văd ziua asta ca pe o zi în care mă reîntâlnesc fizic sau spiritual,cu oameni care înseamnă ceva bun în viața mea.

La mulți ani,oamenilor care mă fac să mă simt așa,FERICITĂ!

Cu drag,

Teo.

Pe o bucată de hârtie virtuală am ales să scriu. Să scriu așa cum știu eu,fără norme și fără lucruri care nu mă reprezintă. Să scriu până când îmi dau lacrimile,de încărcătura emoțională pe care vreau s-o redau cuvintelor.

Ca un descântec,fără nicio vrajă…să ofer cuvintelor ceva bun.

Sunt zile când e greu să scot cuvinte pe care să le pun pe hârtia asta virtuală. Mi-e greu pentru că simt că acele cuvinte n-ar fi potrivite pentru a trata un subiect. Evit să-mi descarc energiile prin scris,așteptând un moment propice, care să mă facă din nou să tresar, și să vreau să scriu fără să mă gândesc dacă felul cum spun un lucru e sau nu sărac în metafore sau exprimări plăcute auzului.

Sunt zile când am o necesitate acerbă de a forma propoziții și de a șlefui idei scriind. Dar niciodată, absolut niciodată nu uit să înmagazinez trăirile într-un vas imens făcut din lutul sufletului, pe care să le pot dezvolta mai târziu,în idei scrise.

Sunt convinsă că nu e o joacă. Că se generează energii incredibil de puternice prin vorbe,fie rostite,fie notate.

De-asta uneori prefer să tac,și să gândesc pur și simplu. Să las timpul să se scurgă așa cum o face mereu, și să-mi dau întâlnire cu mine, la un ”pahar de vorbă”, fără vorbe.

Și să deduc din contextul meu, când trebuie să reiau vorbitul. Atât vorbitul propriu-zis cât și vorbitul scris.

Tăcerea mea uneori dă loc interpretării și nu e înțeleasă. E percepută ca o hibă, și chiar așa poate și fi. Eu o văd în cele două perspective: ca o hibă,pentru că firea-mi tăcută nu-mi permite să mă exteriorizez mereu zgomotos,și ca o calitate pentru că uneori e mai bine să taci și să asculți.

Cu drag,

Teo.

Iubesc atât de tare aroma lunii noiembrie. Mă simt acasă la mine luna asta,pentru că luna 11 mă definește, luna 11 mi-a făcut apariția în lume și numărul 11 îmi aduce mereu lucruri importante pe care nu le mai numesc demult ”coincidențe”.

Aceste rânduri nu sunt pentru a atrage like-uri sau comentarii, aceste rânduri sunt spuse din suflet,către sufletele voastre, care sunt cu siguranță atrase și îmbogățite în mod special de o lună.

E exact ca atunci când iubești prezența unei persoane din prima clipa, acea conexiune care se naște spontan,fără sa cunoști respectiva persoană. Așa mi se întâmplă mie cu noiembrie. E vraja care mă învăluie și care-mi strigă în inimă că trebuie să-mi aduc aminte de tot ce-i frumos în viața mea,acum, în noiembrie. Sunt motive în plus care sugerează profunzimea gândului și care mă fac să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce mi s-a dat.

Sunt atât de multe momente în care eram dezamăgită fără a avea un temei adevărat, sunt atât de multe clipe în care n-am mulțumit cu voce tare pentru ceva, sunt atât de multe cadouri la care m-am bucurat în tăcere, astfel oamenii dragi crezând că nu mă bucur. Sunt momente în care n-am conștientizat lucrurile superbe care mi se întâmplă și pentru care doar am întins mâna, să le culeg.

Noiembrie mă luminează și mă încarcă de recunoștință. Și cum mai bine să o descarc(recunoștința), să o metamorfozez, dacă nu prin ce-mi place mai mult,prin scris?

Vă ofer vouă, bucuria mea de copil ce s-a conservat de-a lungul timpului, vă arăt vouă iubirea mea față de noiembrie și față de tot ce am acum.

Nu sunt nici acum completă, sunt convinsă că mai am multe de învățat, de înțeles, mai am mulți oameni de cunoscut și multe obstacole de trecut… Dar sunt fericită pentru CLIPA asta pe care nimeni nu mi-o poate șterge. E momentul să acumulez toată energia acestei luni, și să o modelez în fiecare lună.

Important e să ai de unde să iei motivele pentru care să fii mereu fericit.Nu e nevoie de mult, e nevoie de acel puțin pe care sufletul tău să-l transforme în mult.

Mulțumesc, noiembrie…că mă faci să mă regăsesc și că-mi dai un bobârnac chiar atunci când mă ofilesc și când las cursul zilei să mă poarte fără a avea ceva profund de simțit.

Efervescența ta, mă umple. 11, ești magic și te iubesc!

Oameni dragi care mă citiți și care aveți răbdare cu mine, vă iubesc și vă mulțumesc!!

Cu drag,

Teo.

”Procesul prin care individul uman se formează ca ființă socială poartă numele de socializare.”

Socializarea este clar, un element central al existenței noastre,element fără de care noi am fi goi pe interior.

Dar ce faci când socializarea devine o problemă în viața ta,la un moment dat? Înseamnă că ești ”defect”,că o rotiță în mintea ta nu mai funcționează cum trebuie?

Pare atât de simplu să judeci de afară. Să nu fii deloc implicat, să nu cunoști respectiva persoană, să nu o înțelegi și să nici n-o prea placi. E alegerea ta, și e subiectivă. Dar tu,habar nu ai ce se petrece în mintea ei.

E o teamă care îi mănâncă lent energia, o teamă pe care nu vrea s-o discute, pentru că se ferește s-o recunosca.

Teama acelei persoane pe care o privești uneori ciudat,alteori îngăduitor și de cele mai multe ori, indiferent.

Socializarea în viața ei e dătătoare și de speranță, dar și de deznădejde,pentru că ea trăiește exprimându-și sentimente în scris, dar e și acaparată de frica de a face anumite lucruri, de a își da drumul la aripi și de a se forma.

Inima pulsează stări de anxietate și emoțiile sunt atât de puternice încât se remarcă în vorbit, în gesturi și în mimică. Se formează un haos în mintea ei, și vrea să pună stop. E prea multă spaimă existențiala și prea mult stres că nici de data asta n-o să iasă bine. Dacă a existat cândva un eșec, acel eșec e de vină pentru lipsa ei de încredere.

Până la urmă de ce și de cine se teme? Că dacă stau să mă gândesc, fiecare om în parte face greșeli mai mici, mai mari, mai penibile, mai amuzante.

Visul urât se încheie, atunci când vrei tu! Nimeni nu-ți poate zice să scrii după dictare în propria ta viață. Gândurile tale sunt scrise, dar sunt dictate de inima ta. Nu te mai crampona atât de ce păreri poți lăsa. Părerile vin,pleacă.Părerile se schimbă și te schimbă, dacă tu vrei să te schimbe.

Cu drag,

Teo.

Câteodată,în viața reală, se așează în fața ochilor un print screen. Un print screen de interior omenesc.

Mă înțelegeți?!

Se încetinesc toate procesele fizice, și se declanșează acel motoraș din noi care decodifică reacții și care se joacă cu etichetele puse oamenilor.

Descopăr în fiecare zi ceva aparte,ceva nou în oamenii din jur.

Mă fascinează când văd contrastele,când mi se deschid noi porți care vor avea o însemnătate în viața mea.

Descopăr un om care se învârte în două universuri psihologice:este extrem de orgolios și nu-și poate controla superioritatea care se manifestă prin atitudine, prin privire, prin gesturi, dar este totodată sensibil, extrem de bun și rănit de trecătorii din viața lui,un om care nu se (mai) lasă manipulat.

Îmi devine drag omul ăsta. Pentru că simt că distanțele impuse de aparențe, se distrug în anumite momente, pe care le poți decodifica foarte ușor,dacă ești atent. Nu e nevoie de atât de mult pentru a te apropia sufletește de un om. Oricât ar părea de diferit.. Poate părea intangibil,punând tot felul de opreliști celorlalți în dorința ca ei sa nu se apropie de sufletul lui și de misterele pe care le conține sufletul lui.

E trist..

Pentru că mi-aș dori să avem toți capacitatea de a descoperi ce se află dincolo de granițele aparențelor, ar fi minunat să ținem ochii deschiși cu adevărat, să ne ajutăm pe noi, și pe cei de lângă noi!
Vrem să fim diferiți și tindem să fim așa, ne place să credem că suntem unici, dar în ciuda acestor lucruri, suntem legați de aceleași rădăcini, suntem toți făcuți dintr-un singur aluat,iar acel aluat pe care-l ia fiecare în mâini este în timp modelat.

Să vrem să cunoaștem. Să cunoaștem lumea. În acest fel,ne putem cunoaște pe noi!

Cu drag,

Teo.

Te-ai agățat de sufletul meu.

Am vrut să te scot din sufletul meu…

Dar te-ai agățat de mine

Și nu mi-ai mai dat voie să plec.

Încerc să fac pași mărunți și deși,

Și deși nu ești, ai rămas agățat ca o fantasmă,

lipit de sufletul meu.

Privesc spre cer și te văd și pe tine în nori.

Sunt cu capul în nori,și vreau să ies.

De ce nu mă lași? De ce ești egoist,sentiment rău?

Vreau să fug departe de tine,

Căci mă rănești și nu-mi dai pace.

Lasă-mă să trăiesc în universul meu…mic..

Tu ești prea mare, și-mi faci rău.

Nimic sofisticat. Câteva gânduri așezate într-un fel de poezie.

Cu drag,

Teo.

Irelevanța dispare, penibilul nu mai e notat și sentimentele sunt spuse pe șleau, fără teama unor comentarii răutăcioase.

Armonia vine de unde vrei tu s-o culegi! Ea se îmbină perfect cu tot ce ai în suflet și se așează pe spațiile sufletești nescrise.

Nu e nevoie de nimic extravagant. E nevoie doar de creativitatea venită dintr-un sentiment pur,cald..care nu e intermediat de nimic!

Doar sentimente ambalate frumos, cu cel mai drăgălaș mod pe care-l pot găsi eu. Și indiferent de timpul care va trece, știu că amintirea lucrului pe care eu l-am creat, pe care eu l-am purtat în inimă și pe care l-am transmis așa cum am știut eu, va rămâne!

Va rămâne aroma unei amintiri dintr-o zi de toamnă,dintr-un octombrie pe sfârșite.

Lucrurile bune nu așteaptă. Ele vin simplu, și te inundă cu prospețimea și nebunia lor…și ne fac bine,atât de bine!

O îmbrățișare care te sufocă cu puterea ei,un zâmbet și o zi compusă din bucăți de amuzament.

Armonie.

Dacă căutăm,găsim!

Cu drag,

Teo.

Cum să fii fericit?! O întrebare fără răspuns concret, fără o soluție matematică exactă,precisă... Nu e vorba de nimic real, e doar pur sentiment și interior. 

Încă un motiv pentru care iubesc atât de tare partea asta de umanism.

 Dau cu stângul în dreptul la matematică pentru că simt că nu pot rezolva problemele acelea care necesită răbdare,logică,un răspuns exact și o afinitate bine conturată. Recunsc, nici nu-mi place! Nu-mi place deloc să-mi bat capul cu latura asta, și nu-mi va plăcea niciodată. 

Iubesc să încerc să descifrez raționamente, gândiri, să ascult oamenii povestindu-și experiențele, îmi place să dau sfaturi ce cred eu că sunt potrivite pentru persoanele pe care le cunosc. Implică mult mai multe lucruri,după mine, partea de afect. E și mai complicat decât matematica..pentru că n-ai să știi poate niciodată când și dacă vei nimeri răspunsul corect a unei ecuații a sufletului. 

E impresionant când descopăr o persoană ce pare într-un fel, și care la o analiză minuțioasă devine o revelație. 

Îmi place să mă bucur! Să simt cum mi se descrețește inima de tresăririle de tristețe.. să pipăi cu sufletul secundele de intensitate magică în care râd. 

Când îmi dau lacrimile de amuzament și când chiar simt că orice lucru mărunt,merită acest râs colorat. Nu mai cred că tristețile vin numai din exterior. Barierele se deschid atunci când tu te bucuri, tu zâmbești, tu visezi, tu accentuezi acțiuni prin imaginație și bună dispoziție.

Toate ustensilele sunt pe pupitru. Trebuie să punem mâna pe ele și să elucidăm cea mai grea problemă a noastră,pe care mereu vrem s-o dezbatem. 

Să fim bucuroși...iar bucuria să ajungă la fericire! Prin orice zâmbet.

Cu drag,

Teo.

O frunză cade în ritmuri de vals pe asfalt. E semnul care declanșează ceva. Un ecoul de suflet,poate.

Treci de frunză și te întorci imediat, instinctiv. Ca și când pe frunza aceea sunt scrise toate sentimentele tale, toate eșecurile și reușitele din tine, te apleci și o culegi de pe jos. Nu poți pierde șansa de a o lua cu tine.

Interesant e faptul că de-aici încolo, te joci! Pui frunza în lumini diferite, o analizezi și o studiezi în profunzime. E de o culoare  deschisă, vie, puternică, un galben ce te fascinează. Detaliile ei, sunt micile imperfecțiuni,spațiile goale din țesătura ei. Faci multe poze.

Ești de fapt tu, ca o frunză care cade și se înalță. Ca un circuit care mereu se reia în călătoria pe care o ai de parcurs.

Frunza… are o umbră pe perete, are o formă conturată armonios,dacă o privim cum trebuie.

Frunza.. stălucește și inspiră atunci când o descoperi fie pe jos(bătută de vânt,ploi și pași de trecători), fie în copac (copacul în care se naște și din care dispare,la un moment dat.)

Frunza…este condamnată să trăiască legată de un copac, fără de care n-ar exista.

 Frunza…cade și se ofilește…

Suntem ca frunzele, doar că noi,oamenii, suntem plimbați de amintiri, circumstanțe, alți oameni, de evenimente marcante și de visuri.

Suntem triști și neconsolați. Apare un suflet blând, care se va uita la noi cu cei mai sinceri și frumoși ochi. E acel suflet care iubește omul mai mult decât pe sine,e câinele. Mai uităm de noi, de probleme, atunci când vedem doi ochișori atât de simpatici. Ne destindem sufletul, ca o frunză care e proaspăt alimentată cu vitalitate de la ploaie.

Mai cădem și ne lovim cu sufletul de pământ. Doare tot. Imposibilitatea de a răspunde, de a acționa.. ne va usca lacrimile pe obraz. Ca niște pete mărunte și dese,apar zâmbetul fals și descurajarea. Ne luăm sufletul în mâini, și începem să-l răscolim. E mult prea greu.

Dar cum totul e schimbător, apar oameni buni prin care sufletul nostru vede  verdele deschis al primăverii. Bucuria reapare, și ne face să uităm de privirea adâncită în jos. Ne avântăm pe noi culmi, și vrem să urcăm tot mai sus ca stare, ca inspirație, ca bucurie. Obstacolele se fac nevăzute pentru un timp.

Formăm umbre pe pereți, pe asfalt..suntem unici si imperfecțiunile regăsite pe frunze, sunt adânc marcate în inima noastră ca niște greșeli ce se repetă.

Suntem și noi condamnați, dacă poate fi spus așa, să trăim aici, în cercul nostru pământean. La un moment dat, dispărem… ne dezintegrăm precum o frunză peste care au trecut prea multe zile de toamnă.

Cu drag,

Teo.