Blog

Tata (CSD 7)

O idee spontană, pe care am lăsat-o puțin la macerat și care totuși m-a împins să o pun în aplicare. Nu știu cât de bună e ideea, sau cât de frumos îmi voi exprima ideile sau sentimentele, dar știu că mă furnică palmele dacă nu fac treaba asta. M-am gândit, pentru că mă inspiră atât de tare muzica lor, să îmi aștern în scris lucruri pe care le simt sau la care mă gândesc atunci când le ascult piesele. Așadar, voi încerca să fac un fel de ”jurnal” personalizat al pieselor Carla's Dreams... Ce vede, simte sau creează mintea mea atunci când ascultă muzica lor. 

Azi, a șaptea postare din acest ”jurnal”- inspirată de piesa Tata. - youtube: https://www.youtube.com/watch?v=iDKMJziHUiA

Știi? Am crezut în tine și am căzut de la înălțime într-un ocean adânc de vise spulberate, de dezamăgire și dezgust. Cât a fost totul simplu, erai aici și îmi șopteai cele mai frumoase cuvinte pe care eu, naiva, le înghițeam ca pe un anestezic al problemelor din exterior. Și brusc, tu ai devenit problema. Ai devenit străinul, omul care dă din umeri indiferent în fața vieții. Ai pus mâinile în buzunar, ai început să țipi, să te dezvinovățești și să îmi reproșezi. Făceai doi pași în spate, apoi te apropiai cu un pas, cu un strop de speranță că voi face cum spui tu, călcându-mi în picioare sufletul, sfâșiindu-mi dragostea pe care ți-o purtam.

Nu înțelegeai că primisem cel mai frumos dar….Nu voiai să înțelegi că în mine erau două inimi și că una dintre ele este compusă din mine și din tine și că e menită să ne dea cel mai adânc sens.

Îmi cereai să ucid inima care deja bătea, îmi spuneai cinic, că mă iubești și că nu suntem pregătiți, că nu avem nimic. Aveam totul… ne aveam pe noi.

Și ai decis să pleci. Să ne lași, să uiți, să ștergi cu buretele orice urmă de responsabilitate. Ai distrus lumea noastră, pe care credeam că o construisem solidă, aproape de nepătruns.

Și inima noastră s-a făcut mare. Este frumoasă, deșteaptă, cu ochii tăi și zâmbetul meu. Are cui să-i spună ”tată” în absența ta. Uneori aș vrea să fi fost altfel, și acum să nu fim nevoiți să ne intersectăm accidental privirile, pline de subînțeles, la semafor în graba noastră în direcții diferite. 

Citeşte mai mult

My girl (CSD 6)

O idee spontană, pe care am lăsat-o puțin la macerat și care totuși m-a împins să o pun în aplicare. Nu știu cât de bună e ideea, sau cât de frumos îmi voi exprima ideile sau sentimentele, dar știu că mă furnică palmele dacă nu fac treaba asta. M-am gândit, pentru că mă inspiră atât de tare muzica lor, să îmi aștern în scris lucruri pe care le simt sau la care mă gândesc atunci când le ascult piesele. Așadar, voi încerca să fac un fel de ”jurnal” personalizat al pieselor Carla's Dreams... Ce vede, simte sau creează mintea mea atunci când ascultă muzica lor. 
 
Azi, a șasea postare din acest ”jurnal” - inspirată de piesa My girl.
 

Știi.. au trecut atât de multe zile în care am visat, mi-am imaginat, te-am imaginat. Planuri și imagini inutile.. când închideam ochii eram noi, amândoi, de mână prin caruselul vieții, dar când deschideam ochii mirajul dispărea și eram din nou două piese din două puzzle-uri diferite. Tu și eu..

Și.. încercam să-ți transmit tot ce simt, dar mă înecam în fumul degajat de frică. Mă întorceam la locul meu, și te priveam în tăcere.

Dacă ai fi înțeles, aș fi putut să îți arăt că lumea cuvintelor e mută în comparație cu lumea pe care am fi zugrăvit-o cu stări și sentimente.

Ți-aș fi arătat lumea mea, mică și neînsemnată, plină de mine și de tine și alte milioane de lucruri pe care nici eu nu le știu, dar care se află undeva, așteptând să fie descoperite.. Aș fi vrut să mă vezi în modul egoist în care te vedeam eu, să înțelegi.

 

Cu o privire m-am scufundat în abis și am cules fericirea. Când am revenit, am înțeles că m-am amăgit din nou și că răsunau ca un refren în mine ecourile pe care aș fi vrut să le fac cuvinte, ecourile care mi-ar fi spus exact ca în filme: ”You're the air that I'm breathing, you're my girl.”

 

Cu drag,

Teo.

 

Citeşte mai mult

Pentru cei ce pot (CSD 5)

O idee spontană, pe care am lăsat-o puțin la macerat și care totuși m-a împins să o pun în aplicare. Nu știu cât de bună e ideea, sau cât de frumos îmi voi exprima ideile sau sentimentele, dar știu că mă furnică palmele dacă nu fac treaba asta. M-am gândit, pentru că mă inspiră atât de tare muzica lor, să îmi aștern în scris lucruri pe care le simt sau la care mă gândesc atunci când le ascult piesele. Așadar, voi încerca să fac un fel de ”jurnal” personalizat al pieselor Carla's Dreams... Ce vede, simte sau creează mintea mea atunci când ascultă muzica lor. 
 
Azi, a cincea postare din acest ”jurnal”- inspirată de piesa  Pentru cei ce pot.

 

Nu sunt nici scriitoare și nici cea mai silitoare, cred că sunt pe o linie care urcă și coboară, în funcție de ce se întâmplă în jur,

Am prietene cât să le pot număra pe degete, și amintiri alături de ele cât să pot umple un sac imens cu emoții,

Nu am prea multă încredere în mine, și uneori am prea multă încredere în oamenii de lângă mine,

Sunt un haos de nebunie, tristeți și bucurii, dezamăgiri și împliniri, de alb și de negru,

Îmi place să zâmbesc, să privesc oamenii care zâmbesc,

Îmi place să citesc, și să creez, să mă plimb și să imortalizez momentele fericite,

Îmi place să ascult, și mai puțin să vorbesc, îmi place să aștern în scris sentimente și senzații pe care nu le pot concretiza în cuvinte,

Îmi place să văd copiii cum își atrag părinții în lumea lor fermecată, lipsită de prejudecată și de griji,

Îmi plac blănoșii sinceri care te așteaptă seara bucuroși că te-ai întors și gata să-ți ofere doza de afecțiune,

Îmi plac mirosul de acasă și îmbrățișările mamei,

Îmi plac mesele în familie și râsetele fără oprire,

Îmi plac concertele care mă lasă fără voce și cu inima plină,

Nu-mi plac încrâncenarea și reaua-voință,

Nu-mi plac ipocriții și nu prea agreez prostia,

Nu-mi place să judec pe nimeni și nici să fiu judecată,

Îmi place să creăm povești frumoase și amintiri prețioase,

Îmi plac prieteniile adevărate, trainice,  

Îmi place să mă simt norocoasă atunci când mi se întâmplă lucruri bune,

Și mi-ar plăcea să pot mulțumi mai des pentru momentele superbe pe care le primesc gratuit, fără vreun merit..

Aș vrea să putem face ceva bun pentru noi, să facem bine,

Să fim mai buni…

Un gest mărunt, apoi un gest puțin mai mare,

Și tot așa…

Predând ștafeta altuia…

Până când… vom fi mai buni!

Hai să fim mai buni!

 

Cu drag,

Teo.

 

Citeşte mai mult

Стена... -Zidul (CSD 4)

O idee spontană, pe care am lăsat-o puțin la macerat și care totuși m-a împins să o pun în aplicare. Nu știu cât de bună e ideea, sau cât de frumos îmi voi exprima ideile sau sentimentele, dar știu că mă furnică palmele dacă nu fac treaba asta. M-am gândit, pentru că mă inspiră atât de tare muzica lor, să îmi aștern în scris lucruri pe care le simt sau la care mă gândesc atunci când le ascult piesele. Așadar, voi încerca să fac un fel de ”jurnal” personalizat al pieselor Carla's Dreams... Ce vede, simte sau creează mintea mea atunci când ascultă muzica lor. 
 
Azi, a patra postare din acest ”jurnal”- inspirată de piesa  ”Стена...”
 

 

Din spatele zidului îmi zâmbește iubirea. Confuză, precisă, atrăgătoare și respingătoare, bună și rea, meschină și generoasă, aproape și departe. Nici ea nu știe să se definească și să îmi spună ce loc vrea să-și atribuie. Aș avea nevoie de o explicație detaliată și precisă din partea ei. Să îmi spună de ce se joacă cu magia neagră, de ce face rău și apoi stropește focul iscat cu un praf de bine.. de ce se îndepărtează și apoi îmi apare în vis, atât de reală, de palpabilă… de ce e oarbă și vede atât de bine totul… de ce înțeapă cu venin și apoi ascunde antidotul care te poate salva de contaminarea interioară… de ce e instabilă și te provoacă: acum apare, acum se ascunde.

Ea se ascunde dar tu nu te poți ascunde de ea. Îți formează un zid care te apără și în același timp te mistuie cu puterea cu care îți amplifică sentimentele.

Zidul iubirii își face mii și mii de replici, se dedublează, se multiplică, te face să fii captiv și totuși să nu vrei să ieși dincolo de zid, pentru că te-ai simți mult prea pustiu, dezbrăcat de simț, de esență. 

 

 

Citeşte mai mult

It's raining (CSD 3)

O idee spontană, pe care am lăsat-o puțin la macerat și care totuși m-a împins să o pun în aplicare. Nu știu cât de bună e ideea, sau cât de frumos îmi voi exprima ideile sau sentimentele, dar știu că mă furnică palmele dacă nu fac treaba asta. M-am gândit, pentru că mă inspiră atât de tare muzica lor, să îmi aștern în scris lucruri pe care le simt sau la care mă gândesc atunci când le ascult piesele. Așadar, voi încerca să fac un fel de ”jurnal” personalizat al pieselor Carla's Dreams... Ce vede, simte sau creează mintea mea atunci când ascultă muzica lor. Deja am emoții numai după ce am scris rândurile astea.. :)) 

Azi, a treia postare din acest ”jurnal”- ”It's raining”

 

Plouă cu cioburi pe asfaltul din sufletul meu. Mă apasă tăișul lor și mi-aș dori să plouă normal, cu picături clare, moi, monotone, ca într-o zi obișnuită de toamnă. Dar pentru mine, azi nu e o zi obișnuită de toamnă.  S-au prăbușit lumi, galaxii interioare, m-am prăbușit eu… Sunt dezamăgită, mi-e frig, culoarea s-a decolorat și de suflet s-au lipit deznădejdi, neputințe, frici. Mintea mea e de partea ta, mi te aduce în fiecare fracțiune de secundă în care încerc să mi te scot din ea. Vreau să te oprești, să nu mai continui să alergi haotic prin mine. Ești departe, ești străin, dar te strig involuntar.

 Mi-ai spus că dragostea e cheia noastră și că ne vom ține de mână. Vorbe?

Plouă… Plouă și tot plouă. E un refren obsedant pe care tu mi l-ai oferit înainte să pleci. Aș vrea să ți-l dau înapoi și să iei la pachet toată furtuna care îmi amestecă sentimentele și care îmi nimicește zi după zi, energia. 

Citeşte mai mult

Если бы… -Daca (CSD 2)

O idee spontană, pe care am lăsat-o puțin la macerat și care totuși m-a împins să o pun în aplicare. Nu știu cât de bună e ideea, sau cât de frumos îmi voi exprima ideile sau sentimentele, dar știu că mă furnică palmele dacă nu fac treaba asta. M-am gândit, pentru că mă inspiră atât de tare muzica lor, să îmi aștern în scris lucruri pe care le simt sau la care mă gândesc atunci când le ascult piesele. Așadar, voi încerca să fac un fel de ”jurnal” personalizat al pieselor Carla's Dreams... Ce vede, simte sau creează mintea mea atunci când ascultă muzica lor. Deja am emoții numai după ce am scris rândurile astea.. :))
 
Azi, a doua postare din acest ”jurnal”- inspirată de piesa : ”Если бы...”
 

 

Greu. E greu să depindem de acel ”dacă” care mâine se poate rupe din rădăcini. Suntem înconjurați de terestru, și tot ce avem e ceea ce simțim azi, acum.

Plouă. Și va continua să plouă până când noi vom decide să ne potolim setea sufletească.

Aș vrea să uit de timp și să mă afund în căutarea de noi orizonturi, de noi culori care să înalțe lumea pe care uneori o sufocăm cu murdăria scornită de mințile noastre fragile.

Dacă… dacă am trăi veșnicia ne-am putea permite poate, să irosim timp, să ne irosim pe noi în căutări fără răspuns, în reproșuri și în lacrimi. Nu avem timp. Nu avem timp decât de bucățica noastră de efemer, de simț, de uman.

Am nevoie doar de sentimentul ăsta care îmi invadează centimetru cu centimetru, toată ființa. Poate că nici nu-mi mai pasă de ceasul care merge înainte fără pauză și care pe noi ne dă înapoi, cu fiecare secundă ne face să ne dăm cu un pas înapoi…până când pasul va atinge prăpastia atemporalității și va fi înghițit de ea.

Mi-e somn. Cuprinde-mă în cea mai strânsă îmbrățișare și dovedește-mi că noi doi suntem totul, că am reușit să creăm o nouă lume în care eternul există datorită artificiilor pe care le confecționează inimile noastre.

Se întunecă și mie începe să mi se facă frică. Încerc să uit de bătăile astea disperate ale inimii mele nestăpânite.

 Da, uite! Am ieșit învingători! Plutim pe valul iubirii noastre, noi l-am creat, el ne ține la suprafață și ne menține echilibrul. Suntem fericiți, ploaia se îmbibă în simțuri și ne trezește la realitate. Am ieșit din abis, ne ținem de mână și, tremurând, ne îndreptăm spre linia orizontului.

Răsărit. Apus. Răsărit. Vin ploi noi și apoi alte ploi. Întotdeauna vor fi ploi care vor spăla sau vor împrospăta sentimente, suflete, oameni. 

 

Cu drag,

Teo.

 
 
 
 
 
Citeşte mai mult

Da-te-n... (CSD 1)

O idee spontană, pe care am lăsat-o puțin la macerat și care totuși m-a împins să o pun în aplicare. Nu știu cât de bună e ideea, sau cât de frumos îmi voi exprima ideile sau sentimentele, dar știu că mă furnică palmele dacă nu fac treaba asta. M-am gândit, pentru că mă inspiră atât de tare muzica lor, să îmi aștern în scris lucruri pe care le simt sau la care mă gândesc atunci când le ascult piesele. Așadar, voi încerca să fac un fel de ”jurnal” personalizat al pieselor Carla's Dreams... Ce vede, simte sau creează mintea mea atunci când ascultă muzica lor. Deja am emoții numai după ce am scris rândurile astea.. :))

Azi, prima postare din acest ”jurnal”- se referă chiar la prima piesă postată pe youtube: ”Dă-te-n chizda mă-tii”. :)

 

Tic-tac.. O altă zi obișnuită în București.

Ca de obicei, îi e greu să facă față prostului obicei al ceasului de a suna atât de devreme dimineața. Aproape că îi vine să se prefacă că n-are altceva mai bun de făcut decât să se întoarcă și să mai doarmă încă câteva ore. Fir-ar, cât se gândește ea la nemurirea sufletului și la câte lucruri ar putea să facă în loc să se prezinte în fața unei noi zile obișnuite la serviciu, limbile ceasului parcă ar fi fugărite de o putere malefică. Își pune repede dosarele și toate nimicurile de care are nevoie în geantă, își face cafeaua din care nu reușește să bea decât jumate, își trântește în fugă un machiaj minimal și se aruncă cu un entuziasm caracteristic pentru ora 7 în Peugeot-ul ei.

Era o bucurie pentru ea să stea din nou în traficul de toate zilele, plin de claxoane, oameni nervoși și timp irosit care parcă îi macină creierul. Mda, ar trebui să pună un pariu cu ea însăși: azi va ajunge la birou cu cinci minute mai devreme, sau cu cinci minute după începerea programului? Greu de spus.

Dar iată ce personaj deosebit (și de asemenea rar întâlnit la aceste ore matinale) răsare la semaforul la care toate mașinile, indiferent de ”rang”, sunt condamnate să aștepte. Un distins domn cu aer de prințesă stă mândru într-un BMW albastru, corespunzător. Ceva surprinzător însă, o abordează pe domnișoara din Peugeot într-o manieră foarte originală… :

-Hai urcă, păpușă, să te plimb cu mașina. Ești bună rău, hai să ne cunoaștem mai bine.

Păpușa însă, e atât de măgulită de vorbele atât de înțelepte ale domnului, încât reușește să spună:

-E o dimineață frumoasă, nu? Ia mai dă-te-n c…tii.

Astfel încheiată discuția atât de suculentă, ambii participanți la trafic, Peogeot-ul și BMW-ul pornesc pe drumuri paralele, și totuși acoperite de același soare.

 

La birou.. Pauza de masă.

Se gândește la vecinii ei din copilărie, la băieții din spatele blocului care beau bere, fumau și compuneau tot felul de melodii prin care-și imaginau că vor deveni celebri. Puțin le păsa de ce spuneau alții, ei erau rebelii care înjurau și iubeau, care pierdeau nopțile și căutau să își ajute părinții ziua, care se plângeau de tot ce se întâmplă în jurul lor dar care își iubeau atât de mult cartierul încât uneori și-ar fi dorit să îl marcheze cumva, să se știe că locul ăla le aparține într-un fel sau altul.

 

Seara. Într-un cartier din București. Printre băieții ieșiți în fața blocului se strecoară băiețelul cu BMW-ul cel de dimineață. Doar că BMW-ul, ioc. În schimb, în locul mașinii și a atitudinii demne de cocoș se instalează un om umil așezat pe o bicicletă albastră.

- Auzi mă, dar nu tu erai azi dimineață într-un BMW și îți dădeai aere pe la semafoare? Dă-te-n…

 

Cu drag,

Teo.

Citeşte mai mult

Tic-tac

Când încerci să îți găsești cuvintele în dicționarul personal al sufletului și căutarea eșuează într-o mare pauză plină de zâmbet, înțelegi că în tine bat două inimi. Bat două inimi care formează una singură de fapt, pentru că sunt prea multe emoții și prea mic spațiul unde trebuie să le îngrămădești. O singură inimă nu ar face față haosului pe care îl produc sentimentele tale ieșite din frâu. Intervine încă o ”inimă” metaforică, care să fie capabilă să înregistreze toate senzațiile și toate zâmbetele. N-ai cum să explici oricât ai încerca, e ceva dincolo de capacitatea chiar de a înțelege, dar de a explica. Sunt energii, zâmbete, contexte subînțelese, cuvinte citite dincolo de buze care te fac să te lipești sufletește de cineva și de ceva. Simți că tic-tac-ul cotidian se estompează și că tot ce contează e timpul subiectiv, timpul pe care tu îl oprești în loc după bunul plac, pentru că trăiești cu adevărat, fără rețineri, fără întrebări existențiale, fără stresul a ce va fi după, fără conștientizarea faptului că timpul e același. Pur și simplu tu ai senzația că păcălești timpul, că se creează o altă treaptă în care timpul se dilată. E atât de prețios timpul pe care chiar îl trăiești cu toată ființa, nu doar îl respiri și îl consumi. E incredibil să simți cum toate încăperile ascunse ale sufletului tău se deschid instanteneu și acceptă toată lumina și haosul unei fericiri efemere, dar atât de reale și de profunde. Sunt puține astfel de clipe în care tot ce simți e prezentul, e atât de greu să te descotorosești de toate lucrurile interne și externe care îți fac creierul să se ducă într-un milion de direcții în același timp. Totuși, așa puține cum sunt aceste clipe, sunt suficiente pentru ca tu să înțelegi că poți simți dincolo de barierele minții. Îți dai seama că e minunat să vibrezi pe interior și să aduni timp subiectiv creat de tine, pentru tine. 

Citeşte mai mult

Jurnal de septembrie

Senzații și percepții. S-au adunat toate, bune și rele, într-un bagaj plin ochi cu vara lui 2017. S-au ciocnit emoții, s-au derulat imagini pe care le voiam în fața ochilor pentru totdeauna, s-au consumat zâmbete și lacrimi. Da, am mai croșetat pe marginea unei bucăți din mine, am mai pus niște pârghii și am mai scos altele, am mai lipit ce s-a rupt și am mai astupat găuri formate de anumite insecurități. Am creat o punte de la mine spre mine.

Un capitol încheiat. A fost frumos, a fost profund, a fost copilăresc, a fost o vară cu de toate și cel mai important, s-a lăsat cu explozii de bucurie.

Deja picură ceva din ochii mei, ceva ce seamănă a nostalgie și a regăsire de sine. Am revenit la origini. E septembrie. E 1. E toamnă. E acel anotimp în care simt că îmi găsesc definiția și în care starea de spirit se contopește cu frenezia frunzelor jucăușe și nestatornice.

Parcă e un șantier în lucru înăuntrul meu când vine toamna. Și asta îmi place. Îmi place să scotocesc în cufărul meu, să scot pălării vechi și noi pe care sufletul le-a păstrat pentru a le putea asorta la sentimente actuale. Îmi place să îmi aud pașii pe covorul de frunze uscate, să îmi ascult inima care bate în același ritm cu foșnetul de sub picioarele mele.

Toamna, se numără emoțiile… Toamna, îmi număr emoțiile.. și le dau o altă importanță.

 

Cu drag,

Teo.

Citeşte mai mult

”Mascatii” fara masca- Carla's Dreams

Nici măcar nu vă cunosc chipurile, și totuși simt că vă cunosc atât de bine. Îmi oferiți acea bucurie pură pe care n-o găsesc în măștile incolore ale altor cântăreți. Ei au măști puse pe suflet, și superioritatea lor afișată mă intimidează. Voi sunteți atât de naturali în exprimare, încât noi, publicul, ne descotorosim de orice fel de timiditate și simțim cu toți porii și cu toată inima energia melodiilor voastre. Dansăm, țipăm, cântăm, învățăm de la voi și cu voi despre oameni și viață, greșim și o luăm de la capăt, adunăm și scădem. Ne faceți să simțim că dincolo de orice prejudecată, se află lucruri importante în interiorul nostru pe care nu ne-am dat răgazul să le descoperim din teamă. Ne provocați să ne descoperim din mai multe perspective cu mesajele speciale pe care le așezați în muzică. Sensurile se adună și formează adevărate pansamente pentru suflete, pentru că muzica voastră asta este, pansament pentru suflet.

 Purtați măști, și totuși de noi nu vă puteți ascunde. Nu vă puteți ascunde sufletele frumoase, pline de energie și de iubire, nu vă puteți ascunde sentimentele și zâmbetele. Noi simțim atât de bine cum inimile voastre ”bat în unison” cu ale noastre.

Cuvintele sunt puține și nu au cum să exprime în întregime felul în care ne învăluiți cu bucuria adevărată. Sunteți oamenii care exprimă adevărul în cea mai precisă formă, nefiltrat de niciun fel de obstacol fizic sau psihic. Sunteti liberi în lumea voastră pe care ați făcut-o să fie și a noastră și datorită măștilor, sinceritatea explodează din toate direcțiile. Împărțiți zâmbete, dansuri, versuri, ”cuprinderi” în cele mai speciale moduri cu putință. Ne-ați învățat să vedem dincolo de măști, și să vă recunoaștem exact așa, ”mascați”. În nici două secunde cei ce vă ”cunosc” și vă ascultă muzica își dau seama dacă în fața lor se află ”adevărații” Carla's Dreams, sau doar niște impostori care poartă machiajul specific.

Pentru multă lume poate părea ieșit din comun faptul că noi vă iubim atât de tare și că nu ne împiedică faptul că nu vă cunoaștem aparența, identitatea.

Voi de fapt, sunteți atât de reali încât le dați clasă multor artiști care se prezintă ”normal” în fața publicului pentru că voi vă asumați totul într-un mod firesc, calm. Nu vă plângeți, nu vă lăudați cu reușitele voastre deși ați avea de ce și cu ce să vă lăudați, nu impuneți un zid între ”noi” și ”voi”, nu ne tratați ca pe niște oameni inferiori, nu judecați, nu vă pretindeți perfecți și vă asumați imperfecțiuni și acolo unde ele nu există din punctul nostru de vedere, aveți respect față de oricine și aduceți oamenii împreună, creați prietenii și apropiați inimi. Faceți extrem de multe lucruri extraordinare fără să vă dați seama. Poate considerați că nu aveți vreun merit în ”evoluția” fiecărui om care vă urmărește. Dar aveți un rol important: ne faceți să fim mai buni.

Prin fiecare vers se ”activează” pielea de găină și prin fiecare vers eu simt greșelile pe care le-am făcut, și lucrurile bune pe care vreau să le fac de-acum încolo.

Alături de voi, am simțit emoții ”prin cablu” și emoții ”pe viu”, toate la cote maxime.

Nu v-ați propus și ne-ați cuprins într-un val imens de iubire, iubire de lucruri mărunte, de momente unice, iubire de muzică și de oameni, iubire de gesturi făcute cu sufletul.

Nu vă place să primiți laude, știu, dar e inevitabil, și postarea asta poate că nu va ajunge niciodată la voi, dar simțeam nevoia să scriu despre voi, pentru că îmi aduceți prea multă inspirație.

Pentru unii inspirația pe care voi mi-o oferiți înseamnă obsesie, pentru alții nebunie, pentru mine înseamnă admirație și recunoștință.

Cu toții sunteți speciali și când vă văd pe scenă, împreună, îmi dați senzația că sunteți ca frații. Există acolo ceva, între voi, o complicitate și o prietenie care fac să se acordeze instrumentele cu oamenii, versurile cu inimile, mișcările cu emoțiile, totul într-o armonie desăvârșită.

Sunt foarte puțini artiștii care mă fac să am încredere în mine și care îmi calmează toate fricile, iar voi faceți parte din acea listă scurtă.

Pentru muzică, pentru ”furtul de emoții”, pentru ”ace”, piele de găină și fiori, pentru că ne dați ”aripile” voastre atunci când simțim că suntem extenuați, pentru că ne-ați învățat că ”antiexemplul” poate fi cel mai bun exemplu, pentru că ne-ați sugerat că trebuie să vedem ”imperfectul” ca pe o calitate, dar totuși nu ca pe o scuză, pentru că ați făcut șmecheria și ați intrat ”sub pielea mea” și pentru că…. voi sunteți de fapt TU, o singură forță. TU, ”Ești altfel”, Carla's Dreams! Îți mulțumesc!

 

Cu drag,

Teo.

Citeşte mai mult

Nume formular