O tara indoliata

Mi-e frică… să nu greșesc, mi-e frică să vorbesc în public, mi-e frică de penibil, mi-e frică să îmi exprim toate gândurile pentru a nu mi se pune o anume etichetă, mi-e frică de schimbări, mi-e frică de propria timiditate…. Lista continuă și nu se termină prea curând.

Mă supăr… pe oameni dragi, din motive irelevante sau mai serioase…

Mă împiedic, cad, plâng, mă chinui, greșesc…

Fac lucruri pe care apoi le regret…

Dar fac lucrurile astea.. Le fac pe toate și pun alături lucrurile pozitive și calitățile..calitățile mele sau  pe cele împrumutate de la alții. Pur și simplu trăiesc viața, așa cum știu eu, așa cum inima îmi spune în acel moment. Sau nu…  pentru că sunt și o multitudine de lucruri pe care le fac fără să îmi activez partea afectivă.

Și îmi dau seama…. Că e bine! Că sunt bine! Că sunt sănătoasă, că am o familie frumoasă și că nu mă împiedică nimic să continui să visez, să sper, să mă schimb sau să avansez. Că nimic nu e atât de grav încât să mă facă să plec capul în pământ. Că mereu poate exista o soluție,o salvare. Nimic nu e categoric.. Nimic….în afară de o tragedie…

E atât de ciudat cum funcționăm uneori,noi, oamenii. Suntem atât de fragili în fața vieții, și cu toate astea, avem timp și chef să ne irosim în acțiuni inutile, degradante sau fără scop. Aruncăm la gunoi timp, ca și când am avea o eternitate la dispoziție. Iar când ceva puternic ne lovește sau îi lovește pe alții, ne trezim. Ca și când eram într-o profundă visare, trăind în reluare. Se produce un declic. Reacționăm.

Nu vreau să-mi imaginez ce se află în sufletele celor care au pierdut copii, prieteni, apropiați.

Mă cutremur la gândul că o mamă își strigă fără încetare copilul care nu-i va mai răspunde niciodată,care nu va mai veni niciodată acasă să fie mângâiat sau mustrat din iubire.

Au murit copii, au murit tineri…au murit oameni care s-au strâns din pasiunea comună pentru muzică.

Durere, panică, tristețe și un gol ce pentru multe familii nu va mai putea fi risipit niciodată.

Putea fi oricare dintre noi acolo…

Și deși nu frecventez cluburile,mă gândesc să s-ar fi putut întâmpla ca acolo să aiba loc concertului unui artist foarte drag mie… Mă gândesc strict la mine. Și poate că sună egoist, dar gândindu-ma la mine, mă gândesc ce simt cei care au trecut prin acest cumplit moment.

Mă doare sufletul pentru ce s-a întâmplat în #Colectiv ieri seară.

E doliu national….

Condoleanțe familiilor îndurerate și Doamne ajută-i pe cei care au supraviețuit și se zbat pentru viață!

 

Iubiți viața… e singura certitudine pe care o avem.

Cu drag,

Teo.

Subiect: O tara indoliata

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou