Unde sunt faptele vorbelor?

Prea multe așteptări. Prea multe promisiuni. Prea multe vorbe care nu au acoperire. Vântul vine și trece,și spulberă cuvintele, înecându-le în uitare. Nu pot înțelege de ce e nevoie de atât de multe cuvinte care să confirme, care să întărească o faptă ce ar trebui să urmeze. Sunt sunete ce se produc în van, lăsând dezamăgirea să-și facă culcuș în sufletul celui care așteaptă ca vorbele să devină fapte.

Dar faptele se lasă așteptate. Se lasă așteptate până încât așteptarea se transformă în durere și în lacrimi. Sunt fapte mai mici sau mai mari. Sunt oameni care văd faptele mai mici sau mai mari.

Sunt cuvinte care par atât de mari,încât îți rămân adânc întipărite în memorie.

Și mă întreb… Unde sunt faptele vorbelor? Sunt undeva în așeptare?… Parcă plutesc deasupra ta,dar tu ești incapabil să le produci. N-am să înțeleg niciodată de ce ai nevoie de o ploaie de litere care să formeze un mesaj ce nu se va transforma nicicând în ceva concret.

Nu e mai bine să faci, și din când în când să taci? E mai simplu să întrebi:”Vorbele faptelor unde sunt?” Sau ar trebui să fie de fapt? Ne cramponăm de aparența care nu ne va conduce niciodată la esență.

Cuvintele sunt folositoare, pozitive și vesele doar atunci când ele întăresc o faptă, o realitate. Nu putem dovedi nimic nimănui doar vorbindu-i. E o falsă metodă de a confirma o ipoteză. Cuvintele sunt cele care dau un ambalaj frumos tuturor lucrurilor concrete,palpabile pe care le producem.

Poveștile trebuie să fie constituite din fantezie împletită cu repere reale. Fantezia înseamnă comunicarea verbală, iar reperele înseamnă faptele.

Cu drag,

Teo.