Toamnă dragă.

În fiecare toamnă simt că renasc, că mă redefinesc după vechile principii înrădăcinate în mine, dar totodată ridic noi castele de inspirație pe care peisajul mi le clădește. Nu mă văd fără toamnă, cum nu văd nici soarele fără a fi în contrast cu luna. Afinitatea e maximă și emoția e la ea acasă!

Toamnă, e nou început, și nicidecum sfârșit. Toamnă e rod al naturii și sufletului. Toamnă e cearta de stări pe care natura le poartă odată cu oamenii, toamna e la fel de inconstantă în senzații ca și oamenii. Ea mângâie și zâmbește într-o zi, urmând ca ziua următoare să plângă și să se lase pradă disperării. Toamna e o doamnă pe care trebuie s-o primim în viețile noastre așa cum e ea! Imperfectă și sinceră! E parte din ceea ce ni se oferă și e ceva special, dacă știm cum să o descoperim. Mi se pare fascinant tot ce se petrece în acest anotimp. Totul se schimbă și începuturile își fac apariția după o stare de latență în care corpul s-a odihnit la căldura vacanței. Mișcarea face bine minții noastre și ne impune transportarea tuturor melodiilor de viață în inima noastră. Odată ce ne punem în activitatea importantă a anului, suntem ca niște furnicuțe ce aleargă grăbite după provizii mai mult sau mai puțin importante.

Toamna e ca un motoraș care deschide din nou ferestrele spre lumea exterioară. Și mi se pare că ne face mai atenți la ce e lângă noi, ne atrage atenția cu toate culorile ei pastelate și cu tot amalgamul de acțiuni pe care le readuce pentru emoția noastră. Ploaia, vântul ușor, diminețile reci, soarele timid… sunt pură emoție. :)

Să privim roadele toamnei, merită!

Cu drag,

Teo.