”Timpul nu mai avea rabdare”

Sunt o mulțime de trăiri care s-au produs inevitabil și care m-au transformat într-o oarecare măsură.

Astăzi, simt că ”timpul nu mai are răbdare”,că se grăbește mai mult decât de obicei și că vrea să mă lase cu nostalgia și cu regretul că poate ”m-am plâns” prea mult tocmai de această scurgere a timpului și că am uitat pe alocuri să trăiesc momentul, să aplic sintagma: ”Carpe diem!” după care am vrut atât de tare să mă ghidez.

E pe sfârșite o etapă atât de frumoasă, atât de palpitantă și plină de lucruri noi…O etapă care m-a învățat să calc puțin timiditatea în picioare, să vorbesc mai mult și mai tare, o etapă care m-a șlefuit și mi-a oferit lecții,nu neapărat scrise,ci mult mai multe sufletești. Încă nu mă simt pregătită să las să plece rutina aceea cu care m-am obișnuit și care-mi oferea confortul de a cunoaște unde mă duc și care e scopul pentru care mă duc în acea direcție. Nu sunt pregătită să mă despart de ceva atât de drag, de care m-am atașat și care a constituit o treaptă extrem de importantă din viața mea.

Se apropie vremea în care trebuie să las această cărămidă a formării mele să se fixeze definitiv în fundamentul casei sufletului, s-o las să se odihnească și să depun în suflet una dintre cele mai prețioase amintiri din viața mea.

Au fost clipe care m-au inundat cu o fericire atât de pură,încât lacrimile se combinau cu râsul.. Au fost momente care m-au făcut să înțeleg că cel mai important lucru în viață e să fii sănătos și să prețuiești legăturile sufletești pe care le ai,lăsând în umbră pe cât posibil problemele cotidiane.. Au fost momente în care am fost tristă,dar cineva din spațiul acestei etape frumoase reușea să mă facă să reintegrez în mine optimismul și bucuria de a trăi frumos.. Au fost momente care mai de care mai speciale, mai emoționante, mai ciudate, mai enervante.. Au fost tot felul de zile și pe toate,pe absolut toate le consider acum, esențiale pentru formarea mea și a noastră…

Pare o exagerare, dar mi se pare foarte greu să lăsăm în urmă perioada aceasta ce vrea cu tot dinadinsul să se termine acum…

Mi se pare că timpul ne joacă o festă și că nu mai are răbdare… nu mai vrea să ne lase să mai profităm încă puțin de anii de liceu, despre care se spune că sunt cei mai frumoși,și care chiar cred că sunt cei mai frumoși… Timpul nu vrea să ne întoarcă din drumul alert pe care am pornit…

Sunt convinsă că urmează alte etape pline de lucruri pozitive și pline de obstacole, care ne vor ajuta foarte tare să adăugăm alte ”cărămizi” la căsuța noastră sufletească,dar acum..aici.. simt că nostalgia și-a pus amprenta și că vrea să scotocească tot ce-a fost în anii ăștia..

Cu drag,

Teo.