Spune-mi ce simti!

03.12.2015 18:17

-Spune-mi, ce simți?!

-De ce mă întrebi asta?

-Păi cum de ce? Vreau să aflu ce impresie ți-a lăsat surpriza!

De fiecare dată când aud întrebarea asta,indiferent de context, mă fâstâcesc și nu pot rosti niciun cuvânt. De parcă tot universul ar complota ca eu să nu am cuvinte la îndemână pentru a mă exprima. Poate fi un defect…faptul că nu știu să mă exprim verbal sau să ”explodez” de fericire atunci când fericirea  îmi răsună în inimă.  Un defect căruia încă nu i-am descoperit ”leac”.

Dar m-am gândit că poate fi și un soi de calitate. Pentru că eu cred că lucrurile care te fac să vibrezi pe dinăuntru, care îți lasă o urmă, care te marchează într-un fel sau altul, nu pot fi explicate și rostite. Nu cred că putem să descriem ce și cât simțim. Noi doar încercăm să ne explicăm nouă și poate și celorlalți ”evenimentul” ce ne-a impresionat,să descompunem elementele ”evenimentului” și să ne lăsăm cultura, vocabularul, gura sau pixul să ”rostească” ceva.

Îmi dau seama că atunci când vorbești prea mult, când exprimi prea multe lucruri prin cuvintele pe care le folosești, există riscul să depășești limitele simțirii tale și să înflorești, să îmbogățești ceva ce e mult mai mic în inima ta. O privire, un zâmbet, un gest, luate fiecare în parte, constituie de fapt tot ce trebuie să știm. Inima oferă impulsul de a zâmbi, de a plânge, de a oferi o îmbrățișare.. Inima nu are nevoie să fie pusă în scenă de o multitudine de cuvinte cărora le pierdem șirul. Inima are nevoie ca noi să simțim.

De ce să ne lăsăm înșelați de un om care vorbește extrem de mult și de frumos,dar care la o privire mai atentă, nu știe nici ce spune? Un om care povestește despre sentimente pe care nu le-a lăsat niciodată să intre cu adevărat în inima sa.

Așa că mai bine scriu ceva ce simt, mai bine tac și simt… Mai bine așa..decât să spun și niciun cuvânt să nu fie trecut prin filtrul sentimentelor mele.

Așa că privește cu mai multă atenție alte tipuri de ”limbaje” pe care le folosesc oamenii.

Cu drag,

Teo.

 

Subiect: Spune-mi ce simti!

Dată:: 03.12.2015

De:: Sonia Diugan

Subiect:: Simțiri

Pe mine m-ai dat gata, m-a copleșit textul tău într-un fel special, tu mi-ai pătruns în inima.☺ Și iți doresc sa fii mereu așa sensibila și tăcută cum te știu și eu, pentru ca transmiți mult, uite, de exemplu, inima mea a vibrat citind postarea ta. Pup cu dor

Dată:: 05.12.2015

De:: Teo Fulga

Subiect:: Re:Simțiri

Mulțumesc din suflet! :) Știi foarte cât mă bucur să citesc asta! Pup și eu cu mare dor!

Comentariu nou