Si n-am sa inteleg...

Nu,chiar n-am să înțeleg. Suntem atât de diferiți, deși ne leagă atât de multe lucruri. Simțim diferit, înțelegem diferit, iubim diferit, ne plac lucruri diferite, și uneori… suntem în contradicție sufletească noi…cu noi. Probabil că cea mai dificilă luptă se realizează în noi, între propriile noastre bagaje sufletești.

Dar tot noi, ne punem singuri piedici. Aruncăm cu pietre, venin și noroi în cei din jur,și răutatea se întoarce în noi,provocându-ne stări ciudate. Adresăm cuvinte pe care nici nu le simțim, și de foarte multe ori,rănim cu adevărat. Noi, uităm… dar ei… ei, cei care sunt criticați și umiliți prin vorbe urâte, pot rămâne marcați pentru totdeauna de acele vorbe. Și poate că îmi spui că exagerez, dar mai gândește-te puțin la tine, și la cât te-ai chinuit să îngropi sentimentul pe care ți l-a creat dezamăgirea legată de un om drag, sau chiar legată de cineva care nu te cunoaște bine, dar care a avut suficientă forță încât să te tragă mult în jos cu atitudinea lui.

Suntem fragili și inconstanți. Iar cei de lângă noi pot lovi cu putere exact atunci când suntem cu moralul la cele mai mici standarde.

Suntem puternici și răzbunători. Iar cei care ne lovesc, nu au cum să nimerească în cineva stăpân pe sine, care știe să întoarcă vorbele și situațiile în favoarea sa.

Suntem un cumul de factori…interni și externi.

Și n-am să înțeleg…

De ce să judecăm, să dăm sentințe, să condamnăm? De ce să punem etichete pe oameni doar pentru că noi nu suntem în asentimentul lor? De ce să atacăm, în loc să discutăm?

Unii sunt mai deschiși și mai vorbăreți…alții mai timizi și mai temători. Dacă ne gândim puțin, chiar are farmec. Să ne ”completăm” unii pe alții.

Cu siguranță ar fi mult mai interesant să vorbim cu cei de lângă noi. Să vorbim fără răutăți gratuite. Să ne expunem părerile, să ne exprimăm sentimentele în legătură cu oameni și lucruri. Să interacționăm civilizat.

Cu drag,

Teo.