Stiam eu :) <3
Sapaturi in adancurile inimii mele
M-am gândit și m-am răzgândit.. cum aș putea începe mai bine această postare,cum ar trebui să sune ce vreau eu să spun,și nu am găsit o soluție ”ideală” și asta cu siguranță se datorează faptului că eu nu sunt ideală.
Sunt un om care înoată în marea de visuri, de emoții, de dezamăgiri și deziluzii, care se împiedică de obstacole mai mici sau mai mari, care iubește și care plânge, care încearcă sa se exprime și care greșește încercând să construiască.
Sunt eu… și mi-e greu să mă autocaracterizez,să mă opresc și să analizez lucrurile care mă diferențiază de alții. Cu siguranță sunt și eu, ca fiecare persoană de pe Pământ, unică ”în felul meu”. Am propriile concepții, propriile sentimente pe care le gestionez așa cum pot eu, am propriile frici și dezamăgiri, propriile idealuri spre care tind și pe care le proiectez în minte sau pe care le rostesc cu voce ”tare”.
Sunt eu… cea care iubește să asculte poveștile celorlalți și tot eu sunt cea care iubește să își exprime propriile sentimente prin scris, sunt tot eu cea care se fâstâcește atunci când vine vorba de vorbit în fața unui ”public” mai mare.
Sunt un om care se găsește și regăsește într-o multitudine de situații și care rămâne uimit la felurile total diferite de a reacționa,în funcție de moment și de ceea ce inima simte în acel moment.
Sunt construită din defecte și calități, și n-am să fac o ”listă” cu ele,pentru că aș fi cu siguranță subiectivă. Prefer să te las să mă descoperi prin ce scriu și prin emoția pe care o depun în fiecare postare,pentru că știu că o simți.
Iar ca o concluzie la micile săpături pe care le-am făcut în inimă pentru a scrie această postare… îți pot spune că eu reprezint totalitatea momentelor prin care am trecut alături de oamenii pe care i-am întâlnit în cale. Sunt convinsă că fără a trece prin toate momentele de până acum și fără a cunoaște toți oamenii pe care i-am cunoscut până acum, aș fi fost alta și poate că acest blog nu ar fi existat.
Iar acum.. îți adresez din nou ”provocarea”. Te rog să îmi lași un comentariu prin care să-mi dai o ”temă” pentru un post viitor. Aștept cu drag idei pentru continuarea poveștii acestui blog!
PS: Dragan Claudia este cea care mi-a dat această ”temă”:să scriu despre mine. Îți mulțumesc,draga mea!
Cu drag,
Teo.
Subiect: Sapaturi in adancurile inimii mele
Dată:: 10.05.2015
De:: Teo Fulga
Subiect:: Re:Sapaturi in adancurile inimii mele
Ia spune,ce știai? :)
Dată:: 10.05.2015
De:: Dragan Claudia
Subiect:: Re:Re:Sapaturi in adancurile inimii mele
Stiam tot ceea ce ai scris mai sus dar vroiam sa le vad scrise,scrise de tine :) Esti prea speciala,prea,prea,prea.... :*