Oameni ca o intamplare, si oameni ca o certitudine

Există un moment în care îți dai seama că trebuie să pui punct. Un moment în care să privești mai mult spre viitor, și mai puțin spre trecut. Un moment pe care nu voiai să îl primești în viața ta, și cu toate astea el apare, provocându-ți teamă, regret și remușcarea că poate nu ai încercat mai mult. Te simți prins de timp, și îți dai seama că oricât de tare te-ai strădui, nu ai cum să întorci persoanele din drum, că sunt etape care se scurg și oameni care deși ți-au fost dragi, rămân în amintire. Rupi din tine o bucățică, pentru că ți-e drag de tot ce ai creat, de tot ce ai simțit și de tot ce ai acumulat alături de acei oameni. E greu să înțelegi că fără voia ta, se schimbă atitudini, se schimbă percepția despre ceea ce tu credeai că va fi ”în viitor”. De cele mai multe ori, avem așteptări prea mari de la oamenii din jur. Ne agățăm de ei, îi rugăm prin diferite modalități, să rămână în viața noastră și să ne-o coloreze așa cum au făcut-o și până atunci. Și totuși, ei pleacă. Ne pustiesc cu îndepărtarea lor, și poate că nu vrem să înțelegem că așa e viața. Își găsesc alte drumuri, alți confidenți și prieteni, găsesc scuze pentru ceea ce ar fi trebuit să fie. În final, fără să-ți propui, înțelegi că timpul îți ia din cale oameni dragi, dar îți oferă alți oameni care îți vor fi la fel de dragi. Până la urmă timpul selectează oamenii, de oamenii care îți vor fi aproape mereu, pentru că așa trebuie, pentru că așa e, poate, mai bine pentru tine. Nu mai cred în coincidențe de ceva vreme, și pe cât trece timpul, îmi reactualizez părerea. Mi se pare că fiecare clipă prin care trecem, ne este dată pentru că ne trebuie, pentru că ne folosește la bagajul acela de informații și de sentimente care se tot umple pe parcursul anilor. Experiențele noastre ne șefuiesc inima și personalitatea.

Poate că e nevoie să credem și în noi, în capacitatea noastră de a ne oferi nouă înșine fericire, bucurie. Să nu ne mai încăpățânăm să legăm tot ce ne face fericiți, de cei din jur. Și aici nu e vorba de narcisism, de o iubire exagerată față de propria persoană. Pur și simplu mă gândesc că felul în care privim lumea, oamenii, momentele, e foarte important în relația noastră cu persoanele din jur. Atunci când te bucuri de clipele tale de liniște, de natură, de armonia pe care tu singur ți-o poți crea, poți atinge cu vârful degetelor fericirea. Din interior pornește totul. Și-apoi, persoanele care sunt cu adevărat importante, ți le va arăta timpul. Dă-ți timp să crezi în tine. Lasă timpul să-ți arate că nu ești slab atunci când lași să treacă firesc pe lângă tine etape, oameni, sentimente. Suntem în continua mișcare, cu toții. Și poate că ce nu credeam azi că ni se poate întâmpla, ni se va întâmpla mâine.. Sau poate oamenii în absența cărora azi nu ne vedeam compleți și fericiți, mâine vor fi înlocuiți cu alți oameni.

Fiecare dintre noi reprezintă o întâmplare în viața cuiva, și o certitudine în viața altcuiva. Nu trebuie să ne supărăm când ne dăm seama că suntem o întâmplare, pentru că și noi, la rândul nostru, vom avea de facut aceeași alegere, la un moment dat. Sunt acele persoane care vor fi precum niște pietoni, în fuga spre autobuzul din stație. Suntem aleși, și alegem. Un joc, care nu-i de joacă.

Cu drag,

Teo.