Nu am timp, dar totusi am

Nu am timp acum.. poate mâine.

Ne golim pe dinăuntru mințindu-ne zilnic că ”mâine” ne vom face puțin timp pentru noi, pentru ce ne dorim, pentru momentele care fac într-adevăr bine sufletului.

Încercăm să păcălim timpul și să ne facem că plouă, că avem tot timpul din lume pentru a face tot ce ne dorim cu adevărat, dar refuzăm să acceptăm că de fapt timpul ne păcălește pe noi. Acționează perfid, dându-ți senzația că liniștea de la suprafață înseamnă stabilitate. Iar când îți dai seama că timpul nu îți mai lasă răgaz, și te constrânge și îți dă pumni în cap, regreți absolut tot ce ți-ai fi dorit să faci și n-ai făcut… din lipsă de timp.. sau mai degrabă din exces de pretexte.

Oare când vom învăța să trăim fără să ne gândim obsesiv la tot ce avem de bifat în viitor? Oare când ne vom opri din goana după haosul ăsta fără final? E un haos pe care niciunul nu știm să-l dominăm, sau nu ne batem capul s-o facem. Îl lăsăm să-și facă de cap cu viețile noastre și nu îl luăm la întrebări, că e mai comod așa. E mai comod să te complaci în scuze, în contexte, în bariere impuse de creier. Totul se desfășoară pe repede-înainte, mesele în familie sunt cu noduri, pentru că mereu ai în minte ceva ce te sperie, mergi pe stradă fără să privești unde te afli și ce ai în jur, ești exact ca o marionetă setată să ajungă la un obiectiv unde să-și macine energia și apoi să se întoarcă înapoi de unde a fost pornită. Și când mergi să te plimbi ai o avalanșă de gânduri apăsătoare, ești pe grabă, cu telefonul non-stop în mână de frică să nu îți scape ceva din acea mică evadare din viața de zi cu zi.

Parcă fugim cu toții de propria umbră. Ne temem de ipoteze și evităm să trăim. Nu mai știm cum e să uiți de tot, și să simți. Să simți un miros, o adiere de primăvară, un zâmbet, o poveste, o discuție. Uiți să guști din momentele frumoase petrecute cu cei pe care îi iubești. Te stresezi că oricum timpul în care stai cu ei e prea scurt, și te întristezi cu gândul că imediat se termină și o iei de la capăt în haosul tău. Cum să facem să nu te gândești, să nu calculezi timpul și să nu proiectezi fricile de mâine?

Îți faci rău singur. Nu știi dacă va fi așa de rău pe cât îți imaginezi. Nu știi ce va fi mâine, chiar și dacă te stresezi. Ce rezolvi? Nimic!

Trăiește acum, aici. Trăiește secunda, observă oamenii, râzi cu ei, spune lucruri, primește magia zilei, imortalizează momente dacă vrei, redă amintiri și bucură-te.

Începe de azi o schimbare. E atât de amăgitor timpul. Nu știi când timpul pe care încerci să îl contabilizezi se va face că nu te cunoaște și îți va întoarce spatele. Până atunci, asigură-te că ai fost cea mai bună versiune a ta, că ai trăit, nu doar ai existat.

Paște fericit!

Cu drag,

Teo.