MONOMANIACE cu fluturi in stomac

Acel concert pe care îl aștepți de luni de zile, acei oameni care îți colorează inima cu cele mai frumoase emoții și acele prietene care schimbă toată perspectiva și alături de care ai trăit deja cele mai speciale clipe. Nerăbdarea e combinată cu răbdarea. Ai vrea să vină cât mai repede ziua concertului, dar în același timp îți dorești ca timpul să treacă mai greu, pentru că înțelegi că așteptarea înseamnă că momentele de fericire încă nu au fost consumate, deși se află aproape. E un farmec aparte al așteptării.

Și ziua sosește. Și simți că ai aripi(le), ace(le) și fluturi în stomac, semne clare că începe MONOMANIAC.

Nu mai contează nimic. Intri într-o stare aparte pe care nu-ți permiți s-o murdărești cu niciun gând negativ care apare inevitabil în viața de zi cu zi. E o zi specială. Te pui în fața gardului încă de dimineață. Emoțiile sunt tot mai puternice pentru că vezi agitația pregătirilor, realizezi că foarte curând va începe mult așteptatul concert. Într-un colț al minții deja încolțește un fir de tristețe pentru că în doar câteva ore vraja se va rupe și totul va rămâne în amintire. Dar nu e timp pentru a-ți părea rău de senzația care urmează. Trăiește clipa! Acum, aici!

Trec orele și greu, și încet. Totul e haos în mintea ta. E haosul bucuriei, în care fiecare minut scurs înseamnă un strop de adrenalină în plus.

Gata, suntem echipa completă! Ne-am ocupat în sfârșit locurile, după ce am trecut proba de foc a biletelor. Încă nu îți vine să crezi că ai în jurul tău fix oamenii de care aveai nevoie pentru a diseca și a amplifica sentimentul CSD.

Inima e gata să sară din piept. Începe! Uiți de timp și spațiu. Te uiți la ei, sari, cânți, țipi, rămâi fără aer și nu te lași, continui să țipi. E un fel de anestezie temporară. Nu mai simțiți nimic din exterior, e vorba doar de forța cu care percepeți toate emoțiile și trăirile împreună, când inimile voastre bat în unison. E incredibil să fii înconjurat de o energie pe care o simți cu tot sufletul și pe care nu ai putea s-o compari cu absolut nimic. E energia pur subiectivă, care ajunge la tine prin muzică, versuri, atitudini, gesturi. Energia pe care ți-o alegi, pentru că rezonezi cu ea. Inspirația care nu necesită explicații pentru că e inexplicabilă și unică. Nu m-aș putea vedea fără oameni care să îmi ofere bucăți din mine pierdute și reconstruite. Nu m-aș putea vedea fără oameni care să îmi cuprindă sufletul, pur și simplu. Poate este egoist, dar am nevoie de repere care să mă ghideze atunci când mi-e greu. Iar băieții ăștia de la Carla's Dreams, (da, exact, ”mascații ăia” ) ,au declanșat un nou sentiment pe care nu îl pot compara cu nimic. Au făcut niște ”greșeli” esențiale pentru care i-am ”taxat” cu toată admirația mea #(mono)maniac(ă). Sunt autentici cu măști pe față;  simt și compun o muzică pe care nu toată lumea o gustă, dar care îți poate oferi ”darul de acces” spre înțelesuri diverse care nu pot să nu schimbe ceva cât de mic în tine; comunică atât de mult cu publicul încât masca nu e un obstacol, pentru că masca lor are doar ”darul” de a acoperi o identitate, pe când măștile folosite de alții acoperă caractere și afișează falsitate.

Pentru că formează prietenii. Pentru că indiferent de caractere și păreri contradictorii, fac oamenii să fie măcar puțin mai buni, mai deschiși, mai luminoși. Pentru că nu pretind perfecțiunea și nici nu și-o doresc, sunt #imperfecți exact ca noi toți și nu au o problemă să admită asta.

Pentru că.. aș putea scrie incoerent și sincer mult timp de acum despre ei și tot aș spune puține, prin cuvinte multe. Produc un haos minunat. Astfel de zile alături de astfel de oameni mă fac să mă simt norocoasă. Mă simt norocoasă că am șansa să trăiesc emoții pe care nu toată lumea are capacitatea să le simtă.

Mulțumesc! Vă iubesc!

Monomaniac, 2018.