Mi Alma
Cel mai fragil loc pe care-l deținem este sufletul. E acel loc complex, greu de definit, care ține în interiorul lui toate sentimentele noastre și toate momentele care ne-au marcat,toate cuvintele care ne-au rănit și toate cuvintele care ne-au făcut să o luăm de la capăt.
În acest loc fragil purtăm tot esențialul vieții… Purtăm teatrul vieții… Adică pasiunile,visele, dorințele, luptele castigate sau pierdute, împlinirile. Avem gravat în inimă cu litere de tipar tot ce am trăit.
Scriem, în fiecare moment, cu diverse stilouri și pixuri.. în suflet. Din păcate, sunt anumite stilouri care zgârie și care au fost tocite.. lăsând în sufletul nostru o dâră inestetică și care din când în când sângerează. Sunt anumite pixuri care deși sunt colorate și par numai bune pentru scris opere,se dovedesc a fi nefolositoare, oprindu-se din scris la mijlocul propoziției începute… iar propoziția sufletului e mult mai complexă decât cea pe care o rostim cu voce tare.. Propoziția sufletului se rupe și lasă în căderea ei,o cicatrice.
Dar ce bucurie că există și stilourile care ne salvează din încurcătura sufletească și ne reașează cuvintele într-o nouă frază care va fi minunată. Sunt și pixuri care știu să scrie subțire și care lasă un aspect și un sentiment bun în suflet.
Se dau lupte în fiecare zi între stilourile pe care le primim în dar de la ceilalți. E atât de important să știm să percepem frumos viața și să luăm mereu părțile bune…
E important, dar nu putem fi capabili să ignorăm cuvintele celor din jur și să le închidem într-o cutie nefolositoare. Așa că, acele cuvinte se bat cu tot ce avem bun în noi. Iar la un moment dat, luăm o decizie:să fim fericiți..sau să ne afundăm tot mai tare în dezamăgire și nefericire.
Oamenii și cuvintele lor, oferă locului fragil din noi încercări nebănuite,care rup câte puțin din el și care ne oferă noi posibilități de a iubi și de a învăța.
Mi alma es fragil..pero puede guardar muchas cosas bonitas.
Sufletul meu e fragil..dar poate păstra multe lucruri frumoase.
Cu drag,
Teo.
Subiect: Mi Alma
Niciun comentariu găsit.