Mamaliga cu lapte
Copil fiind, tot ce te înconjoară e mare, frumos, luminos, surprinzător. Nimic nu te poate opri din a scotoci după noi elemente pline de haz care să-ți completeze universul. Și da, te împiedici și cazi de foarte multe ori, dar nu-ți pasă câtuși de puțin. Te ridici cu un optimism incredibil, și continui călătoria pe care lumea ”ta” ți-o construiește pas cu pas. Tu nu ești conștient de ce te afli aici, și nu în alt colt de țară sau de lume. Tu pur și simplu trăiești, descoperi, vorbești într-un anumit ”fel”.
Când eram mică existau câteva bucurii ce mă făceau să îmi tresară inima. Lucruri mici, aparent neînsemnate, dar care pentru mine însemnau nucleul a ceva ”al meu”. Pur și simplu eram fericită, și fața îmi era îmbujorată.
Seara. La grădiniță. Programul la care voiam să revin,doar pentru că mâncarea mi se părea extraordinară,și mai cu seamă ”ultimul fel”. Eram atât de fericită să văd atâția copii lângă mine,mâncând cu poftă.
Mămăligă cu lapte. Acel ”fel de mâncare” simplu, care pentru mine era cel mai gustos lucru pe care mi-l puteam dori atunci.
Lucrurile s-au schimbat de atunci,eu m-am schimbat, locurile s-au transformat în jurul meu, dar ”obiceiul” de a mânca mămăligă cu lapte (Da!), a rămas același. Câteodată îmi aduc aminte de grădiniță și îmi apare un zâmbet pe față.
În lucrurile simple se află de fapt esența. Așa cred eu.
Poate părea ciudat că am ales să vorbesc despre asta acum, și să pun și acest titlu de postare, dar pur și simplu, de ziua națională, mă duc cu gândul în urmă, și scot bucăți care pentru mine au însemnat ceva, poate o etapă, poate o clipă fericită, și care pentru mine înseamnă România.
România e frumoasă. România e specială, iubitoare, armonioasă, primitoare. România nu e perfectă,cum nimic nu e. România e căminul nostru, e felul nostru de a iubi, de a dărui, de a greși, de a mânca.
Sunt mândră că sunt româncă! Iubesc locurile, oamenii care m-au învățat lucruri, apusurile și răsăriturile noastre. Iubesc că avem cuvântul dor ca un cuvânt de sine stătător.
La mulți ani,România!!
Cu drag,
Teo
Subiect: Mamaliga cu lapte
Niciun comentariu găsit.