Jurnal de septembrie

Senzații și percepții. S-au adunat toate, bune și rele, într-un bagaj plin ochi cu vara lui 2017. S-au ciocnit emoții, s-au derulat imagini pe care le voiam în fața ochilor pentru totdeauna, s-au consumat zâmbete și lacrimi. Da, am mai croșetat pe marginea unei bucăți din mine, am mai pus niște pârghii și am mai scos altele, am mai lipit ce s-a rupt și am mai astupat găuri formate de anumite insecurități. Am creat o punte de la mine spre mine.

Un capitol încheiat. A fost frumos, a fost profund, a fost copilăresc, a fost o vară cu de toate și cel mai important, s-a lăsat cu explozii de bucurie.

Deja picură ceva din ochii mei, ceva ce seamănă a nostalgie și a regăsire de sine. Am revenit la origini. E septembrie. E 1. E toamnă. E acel anotimp în care simt că îmi găsesc definiția și în care starea de spirit se contopește cu frenezia frunzelor jucăușe și nestatornice.

Parcă e un șantier în lucru înăuntrul meu când vine toamna. Și asta îmi place. Îmi place să scotocesc în cufărul meu, să scot pălării vechi și noi pe care sufletul le-a păstrat pentru a le putea asorta la sentimente actuale. Îmi place să îmi aud pașii pe covorul de frunze uscate, să îmi ascult inima care bate în același ritm cu foșnetul de sub picioarele mele.

Toamna, se numără emoțiile… Toamna, îmi număr emoțiile.. și le dau o altă importanță.

Cu drag,

Teo.