Iubire de mama

Iubirea de mamă nu necesită doctorate sau zeci de diplome. Ea se simte și atât. O lecție superbă pe care am învățat-o, și am simțit-o cu tot sufletul, lecție ”predată” de cea mai bună prietenă a mea.

Am rămas pur și simplu șocată la vestea că e însărcinată. Nu mă așteptam și nu credeam că mă poate ”lovi”  vreo astfel de veste, sau cel puțin nu atât de curând. ”Dumnezeu știe de ce ne dă să trăim toate momentele”, cum obișnuia ea să-mi spună. Eram clasa a XII-a și cel mai mare stres al nostru era iminentul bacalaureat, care de foarte multe ori se arăta ca în basme, precum un balaur cu șapte capete.

Totul s-a schimbat din momentul în care am aflat că sufletul bun de lângă mine, prietena mea, mai ”găzduiește” în interiorul ei alt suflețel. Și nu s-a schimbat nimic în rău, ci totul a fost minunat, o spun acum cu nostalgie. Nicio secundă nu am judecat-o, ci am iubit-o și mai mult pentru că în ciuda faptului că avea 18 ani, gândea matur și responsabil, și știa prea bine că principiile ei de viață nu pot fi zdruncinate de nimeni și de nimic. Își dorea acel copil, venit din iubire, dar care a ”apărut” neașteptat.

Am trecut alături de ea prin emoțiile cele mari, atunci când urma să anunțe în fața tuturor faptul că de atunci, ea însemna 1+1. Am fost printre primele persoane care au aflat de sarcină, așa că știu exact toate frământările ei, toate gândurile ei legate de percepția celorlalți. Știam că va fi bine, pentru că o știam pe ea, omul acela puternic, care crede cu tot sufletul în Dumnezeu și în puterea Lui și știam că oricâte piedici va avea în cale, pentru că totuși era un an greu de liceu, ea va ieși învingătoare, cu copilașul ei sănătos în brațe.

Realmente îmi vine să plâng de dor. Pentru că a fost o perioadă tare frumoasă din viața ei și din viața mea,cu siguranță. O simt ca pe o soră, și îi preluam toate energiile atunci când venea în ”banca noastră” de liceu, prima de pe mijloc. În fiecare dimineață eram emoționată să o văd, să îi cercetez burtica și să văd cât și cum a crescut și mai ales cum ”se simte” în pielea ei. Eram cea mai fericită în momentele avansate ale sarcinii, când bebe dădea din piciorușe atunci când atingeam burtica. Era o emoție de nedescris! Mi se părea cel mai frumos lucru de pe Pământ să știi că în interiorul unei femei se mai află cineva, o inimă care bate, un omuleț care așteaptă să iasă în lumea asta complicată și frumoasă totodată.

Profesorii noștri au fost extrem de deschiși și cu toții au încurajat-o pe draga mea prietenă. Colegii de clasă la fel. Totul a fost în armonie.

Au urmat marile emoții ale examenului de bacalaureat. Pe lângă stresul meu, mă gândeam cu emoții la viitoarea mămică. Îmi doream tare să treacă cu bine peste această perioadă, îmi doream ca cel mic să mai aștepte încă puțin pentru ca totul să fie în ordine cu examenele. 

Totul a fost perfect! Am fost tare mândră de ea atunci când am văzut că a luat bacul cu note bune și că ”pariul” cu viața practic, fusese câștigat. Era în stare, și mi-a dovedit că pur și simplu nu contează vârsta, experiența, diplomele în număr mare, pentru a fi cu adevărat MAMĂ. Ea a fost mamă din primul moment în care a aflat că va fi mamă. N-a contat nimic, pentru că au fost și piedici de tot felul. Au contat doar iubirea și credința pe care le admir atât de tare la ea.

În vară, cu puțin timp după examene, a născut un băiețel perfect sănătos. A fost minunat să îi văd pe amândoi, să fiu pentru prima dată ”mătușică”. Între timp a ajuns și la ofițerul stării civile și trăiește frumos, alături de soțul ei și de minunea lor. În curând va urma nunta, iar a mea prietenă nu vrea să renunțe la dorința de a avea un viitor frumos. Cât de curând se va înscrie la facultate.

Prietenia noastră sunt sigură că va dura toată viața, și că indiferent cât timp vom fi despărțite fizic, gândul uneia mereu va ajunge la cealaltă. Sunt fericită că am privilegiul să îi fiu prietenă. Pentru că deși suntem caractere diferite, ne ”simțim” perfect una pe cealaltă.