Imi pare rau..
Îmi pare rău.. îmi pare rău pentru răutate, pentru invidie, pentru judecăți și pentru cuvintele răutăcioase. Îmi pare rău pentru tot răul ce se sădește în jur și care din păcate își prinde rădăcini puternice,mai puternice uneori decât iubirea. Îmi place să cred că lumea e înzestrată cu capacitatea de a iubi enorm și de a dărui măcar pe jumătate cât iubește. Îmi place să văd lumea frumos, să îi iau părțile bune și să încerc să le fructific. Dar…există momente și există oameni care mă lovesc uneori cu gesturi și cuvinte care mă fac să văd lumea rea, lumea invidioasă și lumea care nu știe să se bucure de fericirea celuilalt. Nu pot înțelege de ce ne e mai ușor să bârfim, să criticăm, să invidiem și să rupem în mici bucăți visurile celor din jur, doar pentru că noi suntem diferiți, și pentru că simțim că poate, nu putem fi în locul persoanelor de lângă noi. E normal să avem momente de egoism și de răutate, pentru că nimeni nu poate fi bun 100%, dar chiar nu cred că trebuie să ne canalizăm toată atenția spre a denigra și spre a ne înnegri practic,propriile suflete. E simplu să fii fericit, dacă înțelegi ce e cu adevărat important. E important să iubești, să creezi ceva, oricât de nesemnificativ ți s-ar părea, e important să crezi și să speri, e important să trăiești viața, exact cum e ea. Călătoria noastră prin viața e oricum scurtă, haideți să încercăm s-o facem cât mai încărcată de lumină și de lucruri frumoase. Să înclinăm balanța spre iubire, și nu spre ură. Să înclinăm balanța în favoarea noastră,a oamenilor.
Cu drag,
Teo.
Subiect: Imi pare rau..
Niciun comentariu găsit.