Hobson's choice (CSD 11)

„Zâmbim și plângem liberi sub denumirea OM!”, cel mai emoționant și complex mesaj expus simplu, pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl conștientizeze, și mai mult decât atât, să îl simtă cu tot sufletul. „Hobson’s choice” este pentru mine una dintre „bucățile” de referință ale trupei CSD. E poezia care de fiecare dată mă face să tresar, poezia care îmi pune un nod în gât și o speranță în suflet. E poezia care aduce esența noastră, a oamenilor, în prim-plan, punând pe pauză tot surplusul de energii care în mod „normal” ne fac să divagăm de la drumul esenței noastre, de la „aluatul” uman din care suntem construiți. 

Poezia asta mă face să mă îndrăgostesc iar și iar de muzica băieților ăstora și de felul lor de a gândi. Pentru mine, poezia asta e mereu alta, mereu mai specială, mai plină de substanță. O redescopăr la fiecare concert, și la fiecare concert mi se pare că înțeleg ceva mai mult din semnificațiile introduse în cuvintele astea simple, care deși sunt pe înțelesul tuturor, creează un univers intern de gânduri și de meditații (în cei care vor să recepteze mesajul, desigur). 

Poezia asta reprezintă tot ce e mai frumos și special în artiștii CSD, după parerea mea. Pentru că în versurile astea descopăr tot ce am nevoie din spatele măștilor. Descopăr calitatea de OM.  Descopăr că CSD, ca o unică forță, simte că fiecare în parte e special, dar imperfect. Descopăr că CSD simte că normalitatea stă în acceptare și în capacitatea de a încerca să nu judeci, să nu arunci cu noroi. 

Descopăr că CSD alege ca „Din sute de concepte și sute de premise”,  să ofere un mesaj clar, simplu, unic: ZÂMBIM ȘI PLÂNGEM LIBERI SUB DENUMIREA OM! Avem dreptul să ne manifestăm opiniile, să simțim ce vrem și să trăim la intensitate maximă ce muzică vrem. Nu sunt relevante aparențele și, dincolo de orice mască afișată, trebuie să ne regăsim pe noi, oamenii. Pentru că noi ne întâlnim „în punctul ce desparte segmentul alb și negru” , și pentru că trebuie să înțelegem că „în punctul unde eu contez la fel ca tine” este cea mai sănătoasă idee. Pentru că nimeni nu e superior cu adevărat, indiferent de poziția pe care o are în societate. Pentru că suntem egali, pentru că „Te las să fii cum ești”, așa că tu trebuie să „mă accepți pe mine”. Mai buni, mai răi, mai frumoși, mai urâți, mai slabi sau mai grași, suntem făcuți din același „material” fragil, care se poate dezintegra într-o fracțiune de secundă. Ar fi frumos să învățăm să ne respectăm cu toții, să ne acceptăm, indiferent de simpatii sau antipatii, indiferent de păreri comune sau păreri contradictorii. 

Mai mult decât muzică. Ne faceți să (încercăm) să fim mai buni!