Ganduri noi si vechi

A trecut ceva timp de la ultima mea postare. Au fost momente când mi-a fost frică să mai scriu. Poate e ciudat, dar mă temeam că am să mă repet, că n-am să știu cum să ating suflete. A fost ca un blocaj în care mă afundam, și nu-mi puteam explica ce e cu mine. Eu, care până acum nu ratam nicio ocazie sau moment să scriu, nu mai aveam dorința aceea apăsătoare de a scrie.

Cred ca eram prea stresata de toate lucrurile si situatiile din jurul meu, și uitam să mai arunc un ochi în străfundurile inimii. Trăiam în aparențele prezentului și continuu mă agățam de gândul că nu fac totul așa cum ar trebui. Mă încăpățânam să cred că trebuie să iasă totul, și nu-mi mai ofeream răgaz. Răgaz să privesc cerul, să scriu fără să mă gândesc cum e bine și de ce e bine, răgaz să nu mă enervez, să nu mai oftez, să nu mai fiu dezamăgită de situații și oameni.

Până la urmă, toți suntem secvențe ale unui film imens. Nu toate clipele pe care le avem de ”interpretat” sunt precum ne-am imagina. Dar le trăim. Ca pe lecții sau ca pe noi motoare de inspirație. Nu tot ce creem e fabulos. Dar poate că acele lucruri pe care noi le considerăm mici, lipsite de importanță, pot inspira și impresiona pe cineva. Pentru că suntem diferiți, și pentru că ce nu văd eu, vezi tu, și invers.

Lumea asta e un film atât de complex și plin de surprize. Nici nu ne dăm seama că fiecare în parte, suntem bogați. Nu suntem bogați pentru că deținem lucruri exterioare, ci pentru că le avem din belșug pe cele interioare. Iar atunci când conștientizăm câte lucruri ”zac” în noi, nefolosite, proaspete și gata ”de atac”, ne putem valorifica bogăția.

Am revenit, după câteva luni de ”încărcare”.

Acum îmi dau seama că mi-a fost foarte dor. ….

Cu drag,

Teo.