Fan club Adela Popescu
Acum 4 ani începeam un ”proiect” care urma să mă treacă prin cele mai speciale și emoționante momente. Un ”proiect” ce a prins viață datorită dorinței mele de a-mi arăta admirația și respectul față de un om minunat. Și acum simt emoțiile începutului și îmi amintesc întrebările pe care mi le puneam mie însămi. Voiam să-mi dovedesc că pot rosti ”cu voce tare” față de oameni cunoscuți și necunoscuți, părți din sufletul meu pe care refuzam să le arăt oamenilor din lipsa încrederii. Eram prea timidă și îmi rosteam toată bucuria sau mânia în interior. Odată ce am deschis porțile paginii Fan club Adela Popescu, am intrat într-o poveste reală ce mi-a dovedit că mă pot exprima, că pot învăța lucruri, că îmi pot depăși fricile prin postări din suflet și prin cuvinte rostite cu inima deschisă. Am realizat că pot fi capabilă să relaționez frumos cu oameni pe care îi puteam cunoaște prin pretextul oferit de pagină. Eram nesigură la început, și mi-era greu să cred că pot lega prietenii atât de strânse precum s-au ”întâmplat” de fapt, dar zilele mele începând cu 7 septembrie 2011 au prins o culoare aparte,pentru că îmi dedicam timpul liber unei activități ce îmi plăcea din ce în ce mai mult. La început au fost jocuri de copii și colajele, apoi au apărut rubrici în care eu scriam, prinzând încredere în mine și în ceilalți,iar timpul trecea frumos. Poate că nu toată lumea înțelege, dar eu am început să consider pagina o extensie a mea, era un ”copil” pe care eu îl ajutam să crească. Un copil căruia îi ofeream atenție, protecție, iubire și pe care încercam să îl educ cât mai frumos și să-l cresc cât mai armonios. În realitate, mă creșteam și pe mine. Creșteam odată cu pagina, pentru că am parcurs etape din viața mea administrând activitatea fan clubului. Cu siguranță am făcut și greșeli, dar au făcut parte din mine și totodată din istoria paginii, și îmi sunt dragi aceste greșeli. Pentru că le-am făcut cu scopul de a crește atât pagina,cât și bagajul meu sufletesc. Și pentru că din greșeli am învățat ceva bun. Au trecut anii atât de repede și nostalgia mă apasă acum, scriind aceste rânduri. Sunt fericită că am putut depăși orice barieră psihologică și că am putut să mă arăt lumii și în acest fel. M-am apropiat de Adela mai mult, și mi-a oferit mai multe motive s-o apreciez și s-o consider modelul meu pentru toată viața. E un om minunat, care mă învață permanent câte ceva frumos despre cum să trăiești cu pacea și echilibrul în suflet. N-a fost întamplător ca eu să creez această pagină,pentru că Dumnezeu mi-a oferit în modul ăsta, cele mai bune prietene cu care am împărțit bune și rele, și cu care mă puteam confesa oricând, deși distanța putea reprezenta un impediment. Mi-am dovedit mie, că nu contează distanța, atât timp cât sufletele sunt unite de o legătură sinceră și sănătoasă. Și în timp, am început să avem întâlniri și ”față în față”. Iar Adela ne ”ghida” frumos spre prietenie. Adela ne oferea permanent mici bucurii, care ne umpleau de energie. Adela a fost motivul celor mai speciale ”întâlniri” cu cei mai speciali oameni. Dacă aș da timpul înapoi, n-aș schimba absolut nimic: nici bucuriile, nici tristețile din acești 4 ani. N-aș schimba frumusețea și nici urâțenia sufletească pe care le-am întâlnit în acest drum. Și cu siguranță dacă nu aș fi creat pagina, mi-ar fi fost foarte greu să mă decid să scriu aici, să-mi deschid acest blog și practic să-mi deschid sufletul. Vă mulțumesc, tuturor! Azi, 4 ani. La mulți ani, Fan club Adela Popescu. Sper din suflet să fii o pagină de durată și să-mi oferi ca și până acum numai lucruri care să mă ajute să cresc spiritual.
PS: Am foarte mari emoții pentru filmulețul din acest an pe care l-am pregătit, pentru că mi-am pus în el și o parte a copilăriei, o bucățică specială pe care o păstrez cu drag. În plus, sunt momente minunate selectate din interviuri de-ale Adelei. Sper din suflet să vă placă și să vă aducă un zâmbet. Așa că vă invit pe pagină să descoperiți. :)
Cu drag,
Teo.
Subiect: Fan club Adela Popescu
Niciun comentariu găsit.