Если бы… -Daca (CSD 2)

Greu. E greu să depindem de acel ”dacă” care mâine se poate rupe din rădăcini. Suntem înconjurați de terestru, și tot ce avem e ceea ce simțim azi, acum.

Plouă. Și va continua să plouă până când noi vom decide să ne potolim setea sufletească.

Aș vrea să uit de timp și să mă afund în căutarea de noi orizonturi, de noi culori care să înalțe lumea pe care uneori o sufocăm cu murdăria scornită de mințile noastre fragile.

Dacă… dacă am trăi veșnicia ne-am putea permite poate, să irosim timp, să ne irosim pe noi în căutări fără răspuns, în reproșuri și în lacrimi. Nu avem timp. Nu avem timp decât de bucățica noastră de efemer, de simț, de uman.

Am nevoie doar de sentimentul ăsta care îmi invadează centimetru cu centimetru, toată ființa. Poate că nici nu-mi mai pasă de ceasul care merge înainte fără pauză și care pe noi ne dă înapoi, cu fiecare secundă ne face să ne dăm cu un pas înapoi…până când pasul va atinge prăpastia atemporalității și va fi înghițit de ea.

Mi-e somn. Cuprinde-mă în cea mai strânsă îmbrățișare și dovedește-mi că noi doi suntem totul, că am reușit să creăm o nouă lume în care eternul există datorită artificiilor pe care le confecționează inimile noastre.

Se întunecă și mie începe să mi se facă frică. Încerc să uit de bătăile astea disperate ale inimii mele nestăpânite.

 Da, uite! Am ieșit învingători! Plutim pe valul iubirii noastre, noi l-am creat, el ne ține la suprafață și ne menține echilibrul. Suntem fericiți, ploaia se îmbibă în simțuri și ne trezește la realitate. Am ieșit din abis, ne ținem de mână și, tremurând, ne îndreptăm spre linia orizontului.

Răsărit. Apus. Răsărit. Vin ploi noi și apoi alte ploi. Întotdeauna vor fi ploi care vor spăla sau vor împrospăta sentimente, suflete, oameni. 

Cu drag,

Teo.