Superb si fascinant in acelasi timp, draga Teo! Noi o cautam pretutindeni pentru ca in realitate cu totii ne-o dorim, toti avem dreptul sa visam la fericire. Traind frumos si in echilibru cu tot ce ne inconjoara este insasi adevarul si natura noastra, daruind bunatate, speranta si incredere celor din jur, Fericirea va sti cum sa-ti urmeze la orice pas si sa-ti slujeasca fiecare bucatica a sufletului pentru totdeauna!
De vorba cu Fericirea
21.06.2017 15:48
De vorbă cu Fericirea
Am stat de vorbă cu Fericirea. S-a întâmplat într-un vis, dar m-a trezit mai mult decât ar fi făcut-o o secvență din realitatea cotidiană. A apărut de nicăieri, și mi-a făcut onoarea să se apropie de mine și să-mi vorbească deschis. Mi-a vorbit frumos și m-a invitat să beau o cafea și să mănânc un fursec. Aștepta de multă vreme să-mi apară în cale, și singura modalitate a fost prin vis.
Mi-a spus să n-o mai căutăm cu înfrigurare, să n-o mai înghesuim în fraze motivaționale, pompoase, să n-o mai blamăm de nefericirea noastră și nici să n-o mai așteptăm să vină și să ne pună pe toți sub aripa ei. E foarte neplăcut să ne tot vadă că tânjim după ea, că tânjim de fapt după ceva al cărui înțeles nici nu-l cunoaștem prea bine. Pentru noi ea reprezintă un mister, și așa trebuie să rămână. Zice că dacă am vedea-o la adevărata ei grandoare, s-ar întâmpla un paradox: am fi nefericiți că am întâlnit Fericirea, pentru că odată ce am ajunge la ea, am uita definitiv să visăm și să ne bucurăm, n-am mai avea un nivel următor pe care să-l putem atinge, și ne-am plictisi, ne-am împovăra groaznic de neputință.
Mi-a spus foarte multe lucruri Fericirea: să încerc să fiu mai dezinvoltă, mai încrezătoare și mai deschisă către lume, să privesc mai atent ce mă înconjoară, să respir adânc și să mă încarc din natură ori de câte ori simt că mă sufoc, să privesc și nu doar să mă uit nepăsătoare, să înțeleg că fericirea mea nu e o destinație finală, ci e un drum pe care eu mi-l creionez și în care va apărea și ea, Fericirea, din când în când, să mă salute și să-mi ofere aripi să zbor în continuare.
M-a și certat puțin, recunosc. Mi-a reproșat faptul că aloc prea mult suflet unor lucruri nesemnificative, că mă consum exagerat, că mă gândesc de un milion de ori înainte să fac ceva, că de multe ori, uit să trăiesc clipa fericită doar pentru că mă gândesc la cât de repede va trece.
Dar, una peste alta, mi-a spus că îi sunt simpatică și că ar fi bine să încerc să îmi găsesc echilibrul, iar apoi să inspir bucățele de fericire și celor din jur.
Cu drag,
Teo.