De unde vin si incotro ma indrept.

Am apărut pur și simplu. Fără să cer, fără să știu, fără să am habar că încă de la un bun început, viața e în mine, și că trebuie să încerc să mă găsesc pe mine,să-mi găsesc esența, pentru a putea pleca în ”călătoria mea”.

Desenez conturul unei vieți pe care o vreau, îi dau formă și culoare, și ating cu degetul marea de încercări ce mă înspăimântă,dar care știu că mă va transforma…tot ce sper e să mă transforme în mai bine…

Nu am certitudinea zilei de mâine, și mi se pare că timpul nu e de partea mea,pentru că zboară și se preface în amintire. Tot, absolut tot devine dupa doar o secundă,o amintire. Fiecare dintre respirațiile noastre răpește un strop din timpul alocat omenirii. Fiecare clipă,aduce o cută în cutia noastră craniană înțesată de mii și mii de clipe ce nu se vor mai întoarce. Sunt acolo,în interior clipele, și îmi amintesc atunci când le dau atenție, că e dureroasă imaginea albiei unui râu, pentru că apa se scurge și se îndepărtează de prezent… Timpul nu așteaptă.

Eu.. pot face ca acum, să văd, să simt, să vreau… doar de mine depinde. O secundă poate dura o promisiune, iar o viață poate dura încercarea de a îndeplini promisiunea. Nu e cazul să mă păcălesc și să cred că am timp, pentru că la fel cum se rupe o ață, se poate descoase și materialul din care sunt făcută eu.

Mă îndrept spre mine, spre aflarea misterelor mele.. Mă îndrept spre ceva ce nu trebuie să-mi depășească puterea de înțelegere..pentru că mă sperie ce e dincolo de lumea asta în care trăiesc acum. Nu vreau să uit să trăiesc, încercând să înțeleg dacă sunt sau nu un punct minuscul pe portativul universului.

Acum, aici, azi, trăiesc! E tot ce contează!

Cu drag,

Teo.