De ce taci?

De ce taci? Ai putea vorbi, i-ai putea spune ceva care să-l facă să se simtă mai bine pe omul de lângă tine,ai putea să-l faci să simtă din căldura ta interioară.

De ce taci? Ai putea să spui tuturor cu mândrie ce iubești, de ce iubești și ce valori ai în suflet. Prin cuvintele tale,e posibil să poți inspira oamenii din jur… iar prin tine,un ”instrument” al sorții, pot avea revelații.

De ce taci? Lumea așteaptă să te afirmi, să îți faci loc într-o lume atât de mare și de diversă și să te faci remarcat cu ceva.

De ce taci? Sunt oameni care au așteptări de la tine și care te consideră capabil să spui lucrurilor pe nume.

…Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să fiu mângâiată de cuvinte spuse din suflet și să mă transport instant într-un univers plin de pace și de iubire. Prin doar câteva cuvinte, să simt cum sufletul își recuperează forțele slăbite pe parcursul alergării dintr-o anumită zi.

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori ca oamenii din jur să îmi facă trimiteri către oameni valoroși, fie ei scriitori, cântăreți sau actori, și să am adevărate revelații și să rezonez cu toate mesajele transmise de ei.

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să mi se deschidă noi orizonturi prin afirmarea la început stângace și timidă,a unor oameni care promovează bunătatea.

Și am primit întrebarea și eu…

De ce taci?

Ei bine tac,pentru că pot să scriu.

Mi se desprind aripi și pot zbura către fericire prin ”afirmarea” cuvintelor scoase din inimă.

E ceva ce depășește visul, dar e ceva ce implică visul. E vorba de oglindirea mea. E vorba de ecoul meu care se face remarcat, care e puternic și care simt că doar prin scris poate căpăta conturul dorit.

Scriind, sunt eu. Vorbind, îmi rețin din implicarea completă,pentru că intervine timiditatea și frica de a mă repeta. Scriind, mă înțeleg, mă regăsesc, mă compun, descompun și recompun. Scriind, uit de frici, sau le descriu; scriind îmi ofer mie, și sper că și celor ce îmi citesc cuvintele, o bucurie.

De ce tac? Pentru că pot să scriu!

Cu drag,

Teo.