Da-te-n... (CSD 1)

O idee spontană, pe care am lăsat-o puțin la macerat și care totuși m-a împins să o pun în aplicare. Nu știu cât de bună e ideea, sau cât de frumos îmi voi exprima ideile sau sentimentele, dar știu că mă furnică palmele dacă nu fac treaba asta. M-am gândit, pentru că mă inspiră atât de tare muzica lor, să îmi aștern în scris lucruri pe care le simt sau la care mă gândesc atunci când le ascult piesele. Așadar, voi încerca să fac un fel de ”jurnal” personalizat al pieselor Carla's Dreams... Ce vede, simte sau creează mintea mea atunci când ascultă muzica lor. Deja am emoții numai după ce am scris rândurile astea.. :))

Azi, prima postare din acest ”jurnal”- se referă chiar la prima piesă postată pe youtube: ”Dă-te-n chizda mă-tii”. :)

Tic-tac.. O altă zi obișnuită în București.

Ca de obicei, îi e greu să facă față prostului obicei al ceasului de a suna atât de devreme dimineața. Aproape că îi vine să se prefacă că n-are altceva mai bun de făcut decât să se întoarcă și să mai doarmă încă câteva ore. Fir-ar, cât se gândește ea la nemurirea sufletului și la câte lucruri ar putea să facă în loc să se prezinte în fața unei noi zile obișnuite la serviciu, limbile ceasului parcă ar fi fugărite de o putere malefică. Își pune repede dosarele și toate nimicurile de care are nevoie în geantă, își face cafeaua din care nu reușește să bea decât jumate, își trântește în fugă un machiaj minimal și se aruncă cu un entuziasm caracteristic pentru ora 7 în Peugeot-ul ei.

Era o bucurie pentru ea să stea din nou în traficul de toate zilele, plin de claxoane, oameni nervoși și timp irosit care parcă îi macină creierul. Mda, ar trebui să pună un pariu cu ea însăși: azi va ajunge la birou cu cinci minute mai devreme, sau cu cinci minute după începerea programului? Greu de spus.

Dar iată ce personaj deosebit (și de asemenea rar întâlnit la aceste ore matinale) răsare la semaforul la care toate mașinile, indiferent de ”rang”, sunt condamnate să aștepte. Un distins domn cu aer de prințesă stă mândru într-un BMW albastru, corespunzător. Ceva surprinzător însă, o abordează pe domnișoara din Peugeot într-o manieră foarte originală… :

-Hai urcă, păpușă, să te plimb cu mașina. Ești bună rău, hai să ne cunoaștem mai bine.

Păpușa însă, e atât de măgulită de vorbele atât de înțelepte ale domnului, încât reușește să spună:

-E o dimineață frumoasă, nu? Ia mai dă-te-n c…tii.

Astfel încheiată discuția atât de suculentă, ambii participanți la trafic, Peogeot-ul și BMW-ul pornesc pe drumuri paralele, și totuși acoperite de același soare.

La birou.. Pauza de masă.

Se gândește la vecinii ei din copilărie, la băieții din spatele blocului care beau bere, fumau și compuneau tot felul de melodii prin care-și imaginau că vor deveni celebri. Puțin le păsa de ce spuneau alții, ei erau rebelii care înjurau și iubeau, care pierdeau nopțile și căutau să își ajute părinții ziua, care se plângeau de tot ce se întâmplă în jurul lor dar care își iubeau atât de mult cartierul încât uneori și-ar fi dorit să îl marcheze cumva, să se știe că locul ăla le aparține într-un fel sau altul.

Seara. Într-un cartier din București. Printre băieții ieșiți în fața blocului se strecoară băiețelul cu BMW-ul cel de dimineață. Doar că BMW-ul, ioc. În schimb, în locul mașinii și a atitudinii demne de cocoș se instalează un om umil așezat pe o bicicletă albastră.

- Auzi mă, dar nu tu erai azi dimineață într-un BMW și îți dădeai aere pe la semafoare? Dă-te-n…

Cu drag,

Teo.