Cu visurile spre viitor, si cu inima nostalgica

E frumos să te redescoperi în fotografii, în notițe, în caiete vechi, uitate sau puse bine pe undeva. E ca un univers plin cu surprize,să retrăiești cu ochii minții anumite perioade, datorită unor obiecte care conțin date importante despre ”acele perioade”.

Nostalgie.. bucurie.. tristețe.. speranțe pentru mai departe.. Și părticele din mine,uitate pe ici pe colo,care mă răscolesc și care mă fac să mă întreb dacă schimbările produse în mine și alături de mine au fost benefice.

Astăzi, am răsfoit câteva file scrise de mine,acum ceva timp. Una dintre ele,sună cam așa:

” Cu ochii sufletului… Să mulțumim pentru ceea ce avem!

Viața are atât de multe chei care ne îndreaptă privirea spre adevăratele comori ale condiției umane. Acum,mai depinde de ceea ce suntem noi pe interior, de prioritățile pe care fiecare dintre noi și le impune, depinde de fiecare destin, ce vrea să ofere stăpânului său. 
Stau și mă gândesc, câte minuni avem în viață,minuni pe care le ignorăm, crezând că ni se cuvin fără a lupta pentru ele. Iar din păcate, multe persoane luptă pentru acele daruri speciale care nu le-au fost date de la un bun început.
Chiar vineri, am descoperit (o dată în plus) cât de fericiți ar trebui să fim pentru că (majoritatea) avem instrumentele necesare pentru a jongla printre obstacole și momente de tot felul. 
După cum spuneam, vinerea trecută mi-a oferit ceva frumos, o altă bucățică desprinsă dintr-o filă de viață. Eram la un control oftalmologic (nimic grav),și asistenta de acolo,mi-a pus picături în ochi,urmând să stau câteva minute bune cu ochii închiși.
Am descoperit nerăbdarea incredibilă de a putea observa iarăși toate elementele care mă înconjurau. Aveam un sentiment ciudat,pe care nu mi-l puteam explica. Era ciudat… să aud zgomote și voci, și să fiu capabilă în acel moment doar să îmi imaginez cine se afla acolo și ce se putea întampla chiar lângă mine.
M-am gasit într-o ipostază în care doar ochii sufletului mă puteau învăța, direcționa…și am înteles atunci, ce inseamnă să nu ai capacitatea de a vedea, de a admira culori, oameni, locuri, de a te putea apăra de orice fel de impediment material. M-am întristat puțin, pentru că de cele mai multe ori, în goana noastră după diverse momente, uităm să mulțumim pentru ceea ce avem, fiind mai mereu nemulțumiți de ceea ce suntem, de ceea ce avem, sau de ceea ce există lângă noi. 
Așadar, cred că o lecție frumoasă poate veni în orice loc, la orice oră.. și merită să o dăm mai departe!

Nu uitați să înțelegeți cât e de special să poți fi capabil să creezi, să-ți imaginezi, să creionezi vise și țeluri,fără a avea nevoie de un ajutor permanent. 
Ce frumos e să privești cerul adevărului….mai des!”

S-au schimbat multe și totuși puține. Dar îmi doresc să continui să notez lucruri din viața mea…

Cu drag,

Teo.