Tic-tac

Când încerci să îți găsești cuvintele în dicționarul personal al sufletului și căutarea eșuează într-o mare pauză plină de zâmbet, înțelegi că în tine bat două inimi. Bat două inimi care formează una singură de fapt, pentru că sunt prea multe emoții și prea mic spațiul unde trebuie să le îngrămădești. O singură inimă nu ar face față haosului pe care îl produc sentimentele tale ieșite din frâu. Intervine încă o ”inimă” metaforică, care să fie capabilă să înregistreze toate senzațiile și toate zâmbetele. N-ai cum să explici oricât ai încerca, e ceva dincolo de capacitatea chiar de a înțelege, dar de a explica. Sunt energii, zâmbete, contexte subînțelese, cuvinte citite dincolo de buze care te fac să te lipești sufletește de cineva și de ceva. Simți că tic-tac-ul cotidian se estompează și că tot ce contează e timpul subiectiv, timpul pe care tu îl oprești în loc după bunul plac, pentru că trăiești cu adevărat, fără rețineri, fără întrebări existențiale, fără stresul a ce va fi după, fără conștientizarea faptului că timpul e același. Pur și simplu tu ai senzația că păcălești timpul, că se creează o altă treaptă în care timpul se dilată. E atât de prețios timpul pe care chiar îl trăiești cu toată ființa, nu doar îl respiri și îl consumi. E incredibil să simți cum toate încăperile ascunse ale sufletului tău se deschid instanteneu și acceptă toată lumina și haosul unei fericiri efemere, dar atât de reale și de profunde. Sunt puține astfel de clipe în care tot ce simți e prezentul, e atât de greu să te descotorosești de toate lucrurile interne și externe care îți fac creierul să se ducă într-un milion de direcții în același timp. Totuși, așa puține cum sunt aceste clipe, sunt suficiente pentru ca tu să înțelegi că poți simți dincolo de barierele minții. Îți dai seama că e minunat să vibrezi pe interior și să aduni timp subiectiv creat de tine, pentru tine. 

Subiect: Tic-tac

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou