Socializare.

”Procesul prin care individul uman se formează ca ființă socială poartă numele de socializare.”

Socializarea este clar, un element central al existenței noastre,element fără de care noi am fi goi pe interior.

Dar ce faci când socializarea devine o problemă în viața ta,la un moment dat? Înseamnă că ești ”defect”,că o rotiță în mintea ta nu mai funcționează cum trebuie?

Pare atât de simplu să judeci de afară. Să nu fii deloc implicat, să nu cunoști respectiva persoană, să nu o înțelegi și să nici n-o prea placi. E alegerea ta, și e subiectivă. Dar tu,habar nu ai ce se petrece în mintea ei.

E o teamă care îi mănâncă lent energia, o teamă pe care nu vrea s-o discute, pentru că se ferește s-o recunosca.

Teama acelei persoane pe care o privești uneori ciudat,alteori îngăduitor și de cele mai multe ori, indiferent.

Socializarea în viața ei e dătătoare și de speranță, dar și de deznădejde,pentru că ea trăiește exprimându-și sentimente în scris, dar e și acaparată de frica de a face anumite lucruri, de a își da drumul la aripi și de a se forma.

Inima pulsează stări de anxietate și emoțiile sunt atât de puternice încât se remarcă în vorbit, în gesturi și în mimică. Se formează un haos în mintea ei, și vrea să pună stop. E prea multă spaimă existențiala și prea mult stres că nici de data asta n-o să iasă bine. Dacă a existat cândva un eșec, acel eșec e de vină pentru lipsa ei de încredere.

Până la urmă de ce și de cine se teme? Că dacă stau să mă gândesc, fiecare om în parte face greșeli mai mici, mai mari, mai penibile, mai amuzante.

Visul urât se încheie, atunci când vrei tu! Nimeni nu-ți poate zice să scrii după dictare în propria ta viață. Gândurile tale sunt scrise, dar sunt dictate de inima ta. Nu te mai crampona atât de ce păreri poți lăsa. Părerile vin,pleacă.Părerile se schimbă și te schimbă, dacă tu vrei să te schimbe.

Cu drag,

Teo.

Subiect: Socializare.

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou