Podoabe.

02.10.2014 19:33

Zile trec la rând…lucind în mintea noastră plină de gânduri amestecate, o amintire ce se sedimentează peste alte sute, mii sau poate milioane de frânturi de amintiri.

Mișcare, foșnet, schimbare, bucurie, tristețe, nervozitate, inspirație, căldură, frig, dragoste, repulsie, simpatie, antipatie. Toate câte le simțim. Toate câte le simțim pe suflet, ca o armură impenetrabilă ce iese și la suprafață prin podoabe, respectiv haine și accesorii.

În trecut, prea puțin îmi păsa de felul cum îmi stătea o bluză, și nici nu-mi trecea prin minte să asortez, să corelez sau să exclud anumite obiecte vestimentare. Așa cum spune o persoană dragă mie ca să mă supere, zici că pica șifonierul pe mine în fiecare zi.

În prezentul fugitiv și spun fugitiv pentru că nici nu-mi dau seama cum trece timpul ăsta, ador să compun în minte outfituri. Timpul  are o repeziciune care deja mă sperie și bulversează. Clipele se duc în neștire.

Bun! Revenind la subiectul material al postării: o plăcere deosebită a devenit combinarea de haine. Mai inspirată, mai neinspirată,simt că ceea ce port într-o zi îmi reprezintă, într-o anumită măsură, dispoziția de moment. Uneori vin ideile fără să-mi propun, ca un reflex demult stabilit, chiar dacă paradoxal, de foarte puțin timp a început să mă intereseze și să mă inspire latura asta a exprimării prin haine și accesorii.

Buna dispoziție vine din interior și ne aduce podoabele pe care le folosim pentru a ieși în lume.

Mi se pare chiar  că e important să acordăm atenție detaliilor din viața noastră,pentru că toate elementele, materiale și spirituale, puse cap la cap, formează un tot.

În limite normale, trebuie să creăm. Inspirația de viață vine din tot, din orice.

Creați și bucurați-vă!

Cu drag,

Teo.

 

Subiect: Podoabe.

Dată:: 02.10.2014

De:: Patricia

Subiect:: Podoabe

Place tare ultima poza! :>

Dată:: 02.10.2014

De:: Teo Fulga

Subiect:: Re:Podoabe

Mulțuuu!:)

Comentariu nou