Pe o bucata de ”hartie”.

Pe o bucată de hârtie virtuală am ales să scriu. Să scriu așa cum știu eu,fără norme și fără lucruri care nu mă reprezintă. Să scriu până când îmi dau lacrimile,de încărcătura emoțională pe care vreau s-o redau cuvintelor.

Ca un descântec,fără nicio vrajă…să ofer cuvintelor ceva bun.

Sunt zile când e greu să scot cuvinte pe care să le pun pe hârtia asta virtuală. Mi-e greu pentru că simt că acele cuvinte n-ar fi potrivite pentru a trata un subiect. Evit să-mi descarc energiile prin scris,așteptând un moment propice, care să mă facă din nou să tresar, și să vreau să scriu fără să mă gândesc dacă felul cum spun un lucru e sau nu sărac în metafore sau exprimări plăcute auzului.

Sunt zile când am o necesitate acerbă de a forma propoziții și de a șlefui idei scriind. Dar niciodată, absolut niciodată nu uit să înmagazinez trăirile într-un vas imens făcut din lutul sufletului, pe care să le pot dezvolta mai târziu,în idei scrise.

Sunt convinsă că nu e o joacă. Că se generează energii incredibil de puternice prin vorbe,fie rostite,fie notate.

De-asta uneori prefer să tac,și să gândesc pur și simplu. Să las timpul să se scurgă așa cum o face mereu, și să-mi dau întâlnire cu mine, la un ”pahar de vorbă”, fără vorbe.

Și să deduc din contextul meu, când trebuie să reiau vorbitul. Atât vorbitul propriu-zis cât și vorbitul scris.

Tăcerea mea uneori dă loc interpretării și nu e înțeleasă. E percepută ca o hibă, și chiar așa poate și fi. Eu o văd în cele două perspective: ca o hibă,pentru că firea-mi tăcută nu-mi permite să mă exteriorizez mereu zgomotos,și ca o calitate pentru că uneori e mai bine să taci și să asculți.

Cu drag,

Teo.

Subiect: Pe o bucata de ”hartie”.

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou