O frunza cazuta in suflet. Ecoul meu.

O frunză cade în ritmuri de vals pe asfalt. E semnul care declanșează ceva. Un ecoul de suflet,poate.

Treci de frunză și te întorci imediat, instinctiv. Ca și când pe frunza aceea sunt scrise toate sentimentele tale, toate eșecurile și reușitele din tine, te apleci și o culegi de pe jos. Nu poți pierde șansa de a o lua cu tine.

Interesant e faptul că de-aici încolo, te joci! Pui frunza în lumini diferite, o analizezi și o studiezi în profunzime. E de o culoare  deschisă, vie, puternică, un galben ce te fascinează. Detaliile ei, sunt micile imperfecțiuni,spațiile goale din țesătura ei. Faci multe poze.

Ești de fapt tu, ca o frunză care cade și se înalță. Ca un circuit care mereu se reia în călătoria pe care o ai de parcurs.

Frunza… are o umbră pe perete, are o formă conturată armonios,dacă o privim cum trebuie.

Frunza.. stălucește și inspiră atunci când o descoperi fie pe jos(bătută de vânt,ploi și pași de trecători), fie în copac (copacul în care se naște și din care dispare,la un moment dat.)

Frunza…este condamnată să trăiască legată de un copac, fără de care n-ar exista.

 Frunza…cade și se ofilește…

Suntem ca frunzele, doar că noi,oamenii, suntem plimbați de amintiri, circumstanțe, alți oameni, de evenimente marcante și de visuri.

Suntem triști și neconsolați. Apare un suflet blând, care se va uita la noi cu cei mai sinceri și frumoși ochi. E acel suflet care iubește omul mai mult decât pe sine,e câinele. Mai uităm de noi, de probleme, atunci când vedem doi ochișori atât de simpatici. Ne destindem sufletul, ca o frunză care e proaspăt alimentată cu vitalitate de la ploaie.

 

 

Mai cădem și ne lovim cu sufletul de pământ. Doare tot. Imposibilitatea de a răspunde, de a acționa.. ne va usca lacrimile pe obraz. Ca niște pete mărunte și dese,apar zâmbetul fals și descurajarea. Ne luăm sufletul în mâini, și începem să-l răscolim. E mult prea greu.

 

Dar cum totul e schimbător, apar oameni buni prin care sufletul nostru vede  verdele deschis al primăverii. Bucuria reapare, și ne face să uităm de privirea adâncită în jos. Ne avântăm pe noi culmi, și vrem să urcăm tot mai sus ca stare, ca inspirație, ca bucurie. Obstacolele se fac nevăzute pentru un timp.

 

Formăm umbre pe pereți, pe asfalt..suntem unici si imperfecțiunile regăsite pe frunze, sunt adânc marcate în inima noastră ca niște greșeli ce se repetă.

Suntem și noi condamnați, dacă poate fi spus așa, să trăim aici, în cercul nostru pământean. La un moment dat, dispărem… ne dezintegrăm precum o frunză peste care au trecut prea multe zile de toamnă.

Cu drag,

Teo.

Subiect: O frunza cazuta in suflet. Ecoul meu.

Frunza

Doamne, cât m-a emoționat postul acesta! Preferatul meeeeu!!❤

Re:Frunza

Ce mă buuuucuuuur!!! :*

Comentariu nou