Noiembrie,bine ai venit din nou in viata mea!

01.11.2014 14:49

Iubesc atât de tare aroma lunii noiembrie. Mă simt acasă la mine luna asta,pentru că luna 11 mă definește, luna 11 mi-a făcut apariția în lume și numărul 11 îmi aduce mereu lucruri importante pe care nu le mai numesc demult ”coincidențe”.

Aceste rânduri nu sunt pentru a atrage like-uri sau comentarii, aceste rânduri sunt spuse din suflet,către sufletele voastre, care sunt cu siguranță atrase și îmbogățite în mod special de o lună.

E exact ca atunci când iubești prezența unei persoane din prima clipa, acea conexiune care se naște spontan,fără sa cunoști respectiva persoană. Așa mi se întâmplă mie cu noiembrie. E vraja care mă învăluie și care-mi strigă în inimă că trebuie să-mi aduc aminte de tot ce-i frumos în viața mea,acum, în noiembrie. Sunt motive în plus care sugerează profunzimea gândului și care mă fac să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce mi s-a dat.

Sunt atât de multe momente în care eram dezamăgită fără a avea un temei adevărat, sunt atât de multe clipe în care n-am mulțumit cu voce tare pentru ceva, sunt atât de multe cadouri la care m-am bucurat în tăcere, astfel oamenii dragi crezând că nu mă bucur. Sunt momente în care n-am conștientizat lucrurile superbe care mi se întâmplă și pentru care doar am întins mâna, să le culeg.

Noiembrie mă luminează și mă încarcă de recunoștință. Și cum mai bine să o descarc(recunoștința), să o metamorfozez, dacă nu prin ce-mi place mai mult,prin scris?

Vă ofer vouă, bucuria mea de copil ce s-a conservat de-a lungul timpului, vă arăt vouă iubirea mea față de noiembrie și față de tot ce am acum.

Nu sunt nici acum completă, sunt convinsă că mai am multe de învățat, de înțeles, mai am mulți oameni de cunoscut și multe obstacole de trecut… Dar sunt fericită pentru CLIPA asta pe care nimeni nu mi-o poate șterge. E momentul să acumulez toată energia acestei luni, și să o modelez în fiecare lună.

Important e să ai de unde să iei motivele pentru care să fii mereu fericit.Nu e nevoie de mult, e nevoie de acel puțin pe care sufletul tău să-l transforme în mult.

Mulțumesc, noiembrie…că mă faci să mă regăsesc și că-mi dai un bobârnac chiar atunci când mă ofilesc și când las cursul zilei să mă poarte fără a avea ceva profund de simțit.

Efervescența ta, mă umple. 11, ești magic și te iubesc!

Oameni dragi care mă citiți și care aveți răbdare cu mine, vă iubesc și vă mulțumesc!!

Cu drag,

Teo.

 

Subiect: Noiembrie,bine ai venit din nou in viata mea!

Dată:: 01.11.2014

De:: Sonia Diugan

Subiect:: Noiembrie

Luna ta, este speciala și pentru noi!:) Și noi te iubim și iți mulțumim pentru tot ce împărtășești cu noi. :) Superb!

Dată:: 01.11.2014

De:: Teo Fulga

Subiect:: Re: Noiembrie

Luna mea e și luna voastră pt că faceți parte din lumea mea!! Te pup. Mulțumesc! :*

Comentariu nou