Draga Mos Craciun

24.12.2016 18:27

Dragă Moș Crăciun, 

Mi-a fost dor de tine. Știu că nu ți-am mai scris de o perioadă lungă de timp, pentru că din păcate, copilăria s-a ascuns într-un colț secret al conștiinței mele, și mai iese la suprafață în momentele cheie. Astăzi mi-am adus aminte că ar fi cazul să mă opresc puțin din alergarea gândurilor fără șir. Nu ți-am mai scris de mult timp, și totodată nu mi-am mai scris nici mie. M-am acuzat pe mine însămi de tot felul de lucruri, am lăsat să treacă momente, griji, oameni pe lângă mine, și nu mi-am mai dat voie să ”vorbesc” din nou cu mine în felul ăsta. Dar Moș drag, e o seară specială și îți scriu!
Îți mai amintești toate scrisorile pe care ți le-am trimis? De fiecare dată îți scriam cu emoție și niciodată nu îmi ieșea din prima, așa că aruncam ceva foi până să ajung la varianta finală a scrisorii. Îți spuneam că am fost cât de cuminte am putut eu, și te rugam să-mi aduci jucării, păpuși, și câteodată, un album pe care mi-l doream eu mult, cu artista mea preferată. Cu siguranță îți amintești, nu?

Și apoi, faptul că în Ajun adormeam cu greu? Simțeam că tu te apropii, și aveam speranța aceea că măcar în anul ăla poate te prind în timp ce îmi lași cadourile sub brad. Dar magia aceea dintre noi nu putea fi stricată așa. Bucuria era enormă în dimineața de Crăciun, când despachetam cadourile și îmi dădeam seama că ÎNCĂ O DATĂ, Moș Crăciun a știut EXACT ce îmi doream! Îți mulțumesc Moșule, pentru momentele alea de neegalat! Datorită acelor momente din copilărie, Crăciunurile care au urmat au purtat o încărcătură specială, dată de amintirea ta. 

Știi de ce mi-e cel mai dor? Nu de darurile materiale, ci de cum te percepeam pe tine când eram mică. Îmi doresc să mai pot avea măcar jumătate din acea stare ce nu putea fi întrecută. Azi te prețuiesc altfel, și te iubesc pentru că îți continui tradiția cu alți copii, și că le aduci aproape de fiecare dată, tot ce își doresc.

M-am întins la vorbă, așa că ar fi cazul să trec și la rugămintea mea. Vreau să îți spun ce mi-aș dori să-mi aduci! :) Mă gândesc că după ce treci pe la toți copiii, poate mai ai timp să ”presari” și ”materialele” pe care eu ți le cer.

Te-aș ruga să-mi aduci sănătate. Știu că acum a devenit clișeu exprimarea asta, dar chiar înțeleg cât e de importantă. Și sănătatea s-o împarți și familiei și tuturor oamenilor mei buni, care inspiră lucruri frumoase. 

Apoi, aș mai vrea să-mi aduci înapoi magia Crăciunului, să fim din nou cu toții înconjurați de pace și de lumină adevărată. Că simt eu că în ultimii ani, magia aia s-a cam pierdut printre rafturi înțesate cu bunătăți, printre claxoane, aglomerație și cotidian uzat. Să faci tu în așa fel încât fiecare dintre noi, indiferent unde petrece sărbătoarea asta unică, să aiba în suflet magie! Măcar acum!

Al treilea lucru pe care ți-l cer e curaj. Da, pentru mine, niște curaj pentru a fi mai degajată, mai puțin constrânsă de ce ”cred eu că zice lumea”, să mă faci să fiu mai puțin speriată de ce aș putea face greșit. Să îmi dai un imbold să ”cresc” într-un mod pozitiv. 

Aș mai vrea cât mai mult timp. Sau dacă îți cer ceva imposibil, încearcă să ne dai capacitatea de a înțelege timpul și să știm să-l valorificăm. Că uite și tu cum trece! Nu ți se pare că nu mai reușim deloc să facem ce ne propunem? Ne propunem mult, vorbim despre asta, și îndeplinim puțin.

Și ce mi-aș dori tare, tare, sunt întâlnirile de suflet. Știi tu la ce mă refer! Întâlnirile alea cu oamenii mei speciali, care să mă facă să tresar de emoție și care să mă încarce cu amintiri. Să mă inspir de la ei. 

Lista ar putea continua mult și bine, dar zic că deja am scris cam mult, și după n-o să mai apuci să citești până la final toată scrisoarea mea. 

Acum, vreau să-ți spun că te iubesc! Faci parte din povestea mea și mă simt norocoasă. 

 Îți doresc ca în fiecare an să aduci numai daruri frumoase pentru copilași, și oamenilor ”mari” să le dai multă căldură. 

Avem nevoie de tine în fiecare an! Să ne mai trezești din încordarea în care stăm mai mereu. Fii bun și darnic, și îndrumă-ne spre noi înșine, spre iubirea care stă în noi, spre sufletele de lângă noi. 

Crăciun Fericit, Moșule!

 

Subiect: Draga Mos Craciun

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou