Prietenie si suparari efemere

 

Oameni. Complexitate. Trăiri. Greșeli. Pasiuni. Căderi. Înălțări. Visuri. Jigniri. Momente. Suflete. Suflete care iubesc suflete. Suflete care rănesc, voluntar sau involuntar, suflete. 

Inima vrea să își reverse toată energia ei despre un sentiment special, proiectând cât mai aproape de adevărul pe care ea îl consideră adevăr, ceea ce simte și înțelege. 

Și îmi dau seama, că sunt subiecte, trăiri, pe care oricât te-ai strădui, nu ai cum să le exprimi, nu ai cum să le transpui în cuvinte, oricât de frumoase și melodioase ar fi cuvintele respective. Acele subiecte care înseamnă suflet. Care izvorăsc din cele mai adânci pasaje ale sufletului și care te inundă cu un val de euforie și de prospețime. Subiecte care reprezintă sentimente în starea cea mai pură, sentimente care nu ar trebui niciodată murdărite și înjosite. Tindem să introducem cele mai frumoase sentimente în cotidian. Ne lăsăm furați de spații, de timpul care se scurge într-o frenezie perpetuă, și lăsăm ca adevăratele noastre valori să se reducă la vorbe aruncate cu răutate, la vorbe înțelese greșit, să se reducă la supărări inutile și la deziluzii. Sunt multe momente când murdărim și ne murdărim cu frustrare, cu tristețe și cu ranchiună absolut degeaba. Fără să fie ceva serios, ne repezim să judecăm, să punem la zid la cea mai mică abatere de la un anume ”tipar”. Intrăm într-un cerc vicios care ne apasă, care ne încorsetează.

Uităm să trăim frumos? Sau poate că a trăi frumos e o iluzie. Și dacă am face din acea iluzie, realitatea? Dacă am uita de lucrurile neimportante care ne aduc supărare? 

E totuși atât de greu… Să reducem totul la bucuria noastră de a trăi. Suntem influențați foarte tare de situații, acționăm subiectiv și uneori din impuls. Suntem diferiți,și probabil că de-asta suntem unici și speciali, fiecare în parte.

Când întâlnești un suflet care seamănă cu sufletul tău, înseamnă că te poți considera norocos. Eu așa cred. Înseamnă că ai găsit acel refugiu în care să te afunzi atunci când ți-e greu, când simți că tot ce faci îți iese pe dos. Ai găsit un prieten, și ai găsit sentimentul minunat al prieteniei. Contează atât de mult orgoliul de moment? Orgoliul dat de o situație ce n-ar trebui să genereze nici cea mai mică urmă de supărare? Nu cumva contează mai mult ceea ce voi însemnați împreună? Adică bucuria sufletelor, bucuria prieteniei. Practic, esența. Atunci când simți cu adevărat ceva, când sentimentul e acolo bine fixat, și când oamenii sunt devotați și angrenați în prietenie, restul e efemer.

Gata. E timpul să încheiem ziua și să ne gândim cu optimism la ziua de mâine. 

Să închidem ochii și să ne dăm seama ce e important. Ce e important pe bune!

Azi, asta a fost ”descărcarea” mea sufletească. Nefiltrată de revizuiri ulterioare, și sinceră. Ceva ce simt, și ceva ce verbal nu pot exprima. Și în mod sigur nici prin scris nu am exprimat atât cât aș fi vrut.

Cu drag,

Teo.