Nu intotdeauna..

Nu sunt întotdeauna o prezență agreabilă.. Sunt fel de fel de stări care îmi inundă inima și care mă fac ca uneori să nu-ți răspund cu zâmbetul pe care tu îl voiai..

Nu sunt întotdeauna deschisă și gata de conversație.. Pentru că nu sunt mereu pregătită să-mi las carapacea timidității la o parte..

Nu sunt întotdeauna încrezătoare în mine și în cei din jur.. Sunt momente în care simt că nimic din ce construiesc nu e suficient de bun, de solid, de special pentru a fi pus în evidență, iar ceilalți îmi par străini, tocmai din dezechilibrul meu interior..

Nu sunt întotdeauna hotărâtă să împărtășesc stările și ideile ce-mi traversează mintea.. Pentru că poate pur și simplu nu vreau să simt  în acel moment privirea ta disprețuitoare, care vrea să judece…

Nu sunt întotdeauna percepută de tine ca fiind atentă la ce se petrece, pentru că stau cuminte în colțul meu.. Dar să știi că observ, înțeleg, simt…

Nu sunt întotdeauna capabilă să dau un răspuns prompt, definitiv, la ceva important..

Dar întotdeauna, îmi iau sufletul cu mine. Să nu crezi că sunt ignorantă și nu înțeleg. Simt cu bune și rele, exact ca tine. Dar modul de a exterioriza diferă de la om la om.

Întotdeauna am încercat să ascult ce îmi spui, să înțeleg, și dacă se poate, să te ajut…

Încearcă și tu, să vezi dincolo de exterior..

Eu sunt aici, și aștept ca privirea ta să-mi atingă sufletul,și nu doar învelișul material.

Cu drag,

Teo.

Subiect: Nu intotdeauna..

Nu intotdeauna

Ți-am zis vreodată ca atunci când sunt supărată, mai am momente când intru și citesc pe blogul tău și a lui Mari?...
Și parcă starea mai trece, așa și acum, nu se potrivea mai bine postarea asta, decât atunci când ai scris-o. :) Sufleeet bun❤

Re:Nu intotdeauna

Mă bucur extraordinar,să știi!:)
Te pup, suflet drag!

Foarte frumos

Superb! Mesajul profund traverseaza fiecare vas de sange pana sa ajunga in inima. De mult timp iti citesc textele pe blog si ma regasesc in fiecare monolog pe care il scrii. Proza ta curge in valuri poetice. Bravo! Scrii si poezii? Participi la concursuri? Unde te-ai gandit sa dai la facultate? :)

Re:Foarte frumos

Îți mulțumesc mult și mă bucur că blogul meu te captează! Sunt tare curioasă dacă ești Miruna pe care o deduc eu din comentariu. :)
Am avut câteva tentative de poezii acum câțiva ani,dar de-atunci nu am mai încercat. Iar la concursuri n-am participat.
Pentru facultate sunt indecisă, dar mi-ar plăcea mult Jurnalism sau Litere,ca sa fiu sinceră.

Re:Re:Foarte frumos

Depinde la care Miruna te-ai gandit...(asta asa, ca sa pastrez o nuanta misterioasa). Spune-mi despre care Miruna crezi ca e vorba si iti zic daca ai ghicit sau nu. :D

Re:Re:Re:Foarte frumos

Eu mă gândesc că ești Miruna Rus, o foarte drăguță fostă colegă. :) Acum,tu să-mi spui dacă am dat-o în bară sau am grăit un adevăr.:))

Re:Re:Re:Re:Foarte frumos

Da, eu sunt. Nu ai dat-o in bara. :)

Nu întotdeauna

Vai..pe moment...cine altcineva putea sa îmi aline mai frumos starea dacă nu tu cu sufletul tău minunat transpus aici!:)

Re: Nu întotdeauna

Cum să fac să-ți răsplătesc curajul pe care cuvintele tale mi-l oferă?:) Te pup,minune!

Comentariu nou