Lumini si umbre

Stau uneori și mă întreb cum ajungem să iubim anumite persoane, cum discernem ce ni se pare frumos de ce ni se pare urât. Mi se pare că fiecare din noi are o energie pe care și-o alimentează iubind anumite persoane, stând în compania anumitor oameni, citind anumite cărți sau ascultând o anume muzică.

Frumos și urât.

 Relativ.

În funcție de cine, și de ce? Dispoziție? E posibil. Mi s-a întâmplat ca în diferite situații în care aveam stări opuse, să detest ceva ce în alt moment aș fi iubit foarte tare.

Om? Cu siguranță. Fiecare în parte percepe diferit ”frumosul” și ”urâtul”. De unde și vorba extrem de folosită ”Frumusețea e în ochii celui care privește”. Tocmai de-asta poate că ce mie mi se pare superb, ție ți se poate părea chiar absolut oribil. Ar fi monoton să ne placă aceleași lucruri, dar în același timp, mă surprind pe mine fiind foarte ezitantă atunci când văd că oamenii din jurul meu cataloghează un anumit lucru total diferit față de cum am gândit eu.

Facem alergeri. Unele vin conștient, iar altele parcă vin de undeva, din străfundul inimii noastre, păstrate foarte bine și declanșate atunci când le vine momentul. Pentru că sunt clipe când ne atașăm, rezonăm atât de bine cu o persoană ”pur și simplu”. Pentru că ne place. Pentru că ne transmite ceva ce nu putem explica în cuvinte. Și te simți inspirat, ocrotit de o energie bună care vine de la acel om.

Ție ți se pare frumos, celui de lângă tine i se pare urât.

Depinde din ce perspectivă privești.

Strâmb și drept.

Alb și negru.

Iubire și ură.

Bun și prost.

Strâmbul e și drept, albul e și negru. Iubirea e și ură. Ceva bun e și prost. Se amestecă totul, și fiecare ia câte o părticică pe care el o vede și o înțelege.

Cu drag,

Teo.

Subiect: Lumini si umbre

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou